Expert ungar – În Europa nu a scăzut pericolul terorist

În anul care a trecut, Europa nu s-a confruntat cu mai multe atacuri teroriste decât în anul precedent, însă pericolul terorist nu s-a diminuat, ci a scăzut „eficienţa” teroriştilor – a afirmat marţi, într-o emisiune a postului public de televiziune M1 din Ungaria, expertul în securitate internă István Gyarmati. Expertul ungar a accentuat că, potrivit informaţiilor deţinute de serviciile secrete britanice, organizaţia Al-Qaida se întăreşte din nou, astfel încât nu este exclus ca în Europa să reînceapă atacurile teroriste. Pentru contracararea acestora, expertul ungar a propus întărirea colaborării internaţionale între autorităţile şi forţele de ordine ale ţărilor europene. István Gyarmati a adăugat că, împotriva atentatorilor singuratici, o oarecare protecţie o poate asigura numai prezenţa vizibilă a poliţiei. Expertul ungar în securitate internă a mai afirmat că retragerea SUA din Orientul Mijlociu şi faptul că armata americană va pune capăt atacurilor aeriene reprezintă o greşeală care va fi greu de reparat. Prin slăbirea influenţei SUA, în această regiune vor câştiga teren Rusia şi Iranul, iar Israelul va fi supus unei presiuni din ce în ce mai mari – a adăugat Isván Gyarmati./ademeny/schelaru

(MTI – 25 decembrie)