Ghimbirul, cel mai vechi analgezic din lume

Ghimbirul se bucură de o popularitate crescândă, atât în bucătărie, conferind o aromă deosebită, picantă diverselor preparate, cât şi în medicina naturistă, fiind o alternativă la diferite medicamente. Chinezii şi indienii au avut încredere în efectele sale vindecătoare încă din secolul al VI-lea î.Hr. Acest lucru nu s-a schimbat până în prezent. Ghimbirul este des utilizat, atât în medicina populară indiană (ayurveda), cât şi în medicina tradiţională chineză, fiind recunoscut drept cel mai vechi analgezic din lume. În medicină, ghimbirul este folosit pentru a trata gripa, durerile abdominale, inflamaţiile şi chiar cancerul. De asemenea, el întăreşte sistemul imunitar. Ghimbirul conţine crom, magneziu şi zinc, minerale care îmbunătăţesc fluxul sanguin. Ingredientele active din ghimbir (mineralele şi aminoacizii) pot preveni apariţia bolilor cardiovasculare. Ghimbirul este un analgezic natural puternic, fără efecte secundare. Proprietăţile sale antiinflamatoare fac din ghimbir o armă miraculoasă împotriva durerilor articulare, dar şi a răcelilor. O cană caldă de ceai de ghimbir consumată dimineaţa ajută la stimularea fluxului sanguin. Uleiurile esenţiale şi vitaminele din ghimbir au proprietăţi antivirale care promovează prevenirea durerilor de gât, tusei, bronşitei, sinuzitei şi gripei. Pentru tratamentul simptomelor de gripă la adulţi se recomandă o băutură constând din două linguri de ghimbir proaspăt mărunţit sau tocat şi apă fierbinte, consumată de două ori pe zi. Aplicat pe piele, uleiul de ghimbir reduce durerea în zona afectată. Studiile au arătat că pacienţii cu artrită care au consumat ghimbir de două ori pe zi au observat ameliorarea durerii şi o mai mare agilitate./aionescu/abuzoian

www.gesundheits-praemien.de, www.gesundheute.com