Un trailer care transporta autoturisme a luat foc pe A1, în localitatea Bolintin-Deal

Un trailer care transporta autoturisme a luat foc în această dimineaţă pe A1 Bucuresti – Pitesti, la kilometrul 24, pe sensul de mers către Piteşti, în localitatea Bolintin-Deal, din judeţul Giurgiu. La faţa locului au intervenit o autospecială de stingere din cadrul Detaşamentului Bolintin-Deal şi o ambulanţă SMURD. Incendiul a pornit de la compartimentul motor al trailerului, cauza probabilă fiind un scurtcircuit. În incendiu au fost distruse atât cabina trailerului, cât şi una dintre maşinile transportate. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Circulaţia se desfăşoară în condiţii normale, ne-a transmis corespondenta Radio România Actualităţi, Marcela Petcu./ilixandru/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 decembrie)