În noaptea dintre ani, o sondă spaţială a NASA va fotografia „Ultima Thule”

Noaptea dintre ani va consemna şi un eveniment istoric: o sondă spaţială a NASA va fotografia „Ultima Thule”, cel mai îndepărtat corp ceresc aflat vreodată în atenţia oamenilor de ştiinţă de pe Pământ.
Reporter: Laurenţiu Văduva – „Ultima Thule” este un corp cersc înghețat, aflat la o distanţă de 6,4 miliarde de kilometri de Terra. Va fi survolat la trecerea dintre ani de sonda spaţială americană „New Horizons”. Survolul nu va putea fi, însă, urmărit în direct, pentru că semnalul ar avea nevoie de șase ore până să poată fi recepţionat pe Terra. La ora trecerii, însă, mai exact mâine, în jurul orei 5:33 GMT, adică 7:33 ora Bucureştiului. Agenţia Spaţială americană va difuza pe site-ul său un film de simulare ilustrat cu o compoziţie a chitaristului trupei Queen, Brian May, el însuși de ținător al unui doctorat în astrofizică. Primele imagini transmise în direct de sonda spaţială americană ar urma să fie recepţionate mâine seară. Descoperită în anul 2014 de telescopul Hubble, „Ultima Thule” se află în Centura Kuiper – un vast disc cosmic datând din perioada formării sistemului nostru solar. Se estimează că diametrul său este de aproximativ 100 de ori mai mic decât cel al planetei Pluton. Compoziția sa nu este deocamdată cunoscută./eradu/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 decembrie