Ambasadorul Coreii de Nord ad interim în Italia, Jo Song Gil, a cerut azil pentru el şi întreaga sa familie într-un stat occidental. Această ştire a fost publicată astăzi, de un cotidian sud-coreean, care afirmă că la începutul lunii trecute a fost depusă cererea de azil. Cu toate că diplomaţii trimişi de la Phenian pleacă la reprezentanţele din străinătate fără a fi însoţiţi de membrii familiei, Jo Song Gil a ajuns în mai 2015 la Roma împreună cu soţia şi cei trei copii, ceea ce ar însemna că este vorba despre o familie privilegiată, subliniază publicaţia de la Seul, citată de France Presse. /atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 ianuarie)