Dacă situaţia va impune, atunci China şi Taiwan se vor unifica chiar şi prin utilizarea forţei – a declarat preşedintele chinez Xi Jinping la data 28 decembrie anul trecut, în Sala Mare a Poporului din Beijing în cadrul unei conferinţe la care au participat mai mulţi lideri politici şi militari cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la apariţia publicaţiei „Compatrioţilor taiwanezi” – scrie ziarul britanic The Telegraph.
Publicaţia amintită este un document programatic, apărut la data de 1 ianuarie 1979, prin care China și-a proclamat scopul politic de reunificare paşnică cu Taiwanul. De atunci, conducerea de la Beijing a încercat de mai multe ori dezvoltarea relaţiilor cu Taipei-ul, dar a folosit şi presiuni asupra insulei în vederea reunificării.
Xi Jinping a declarat că independenţa Taiwanului contrazice logica istoriei şi duce pe un drum fără ieșre. „Chinezii nu vor lupta împotriva chinezilor. Suntem pregătiți să lucrăm pentru reunificarea paşnică cu cea mai mare sinceritate şi cu cel mai mare efort, pentru că aceasta serveşte cel mai bine interesele amândurora” – a subliniat preşedintele chinez, adăugând însă că nu exclude nici folosirea forţei, dar numai împotriva forţelor străine sau împotriva separatiştilor, dar în nici un caz nu împotriva „compatrioţilor noştri taiwanezi”.
Pe de altă parte însă, conducerea Taiwanului a respins în mod consecvent şi categoric ideea unificării cu China. Preşedintele Taiwanului, Tsai Ing-wen în discursul său de anul nou a declarat: „Noi nu am acceptat niciodată consensul din 1992, în care în opinia guvernului de la Beijing este vorba despre unitatea Chinei”. (Este vorba despre o înţelegere verbală la nivel de experţi, care a avut loc în anul 1992, atunci când părţile pregăteau întâlnirea de nivel înalt între cele două delegaţii. Cu acea ocazie, părţile au fost de acord că există doar o singură China, însă fiecare a dat o altă interpretare acestui concept. Taiwanezii au pornit de la ideea că Taiwanul este de fapt China unică, care ar îngloba şi Republica Populară Chineză. n. r.) Tsai Ing-wen a considerat că discursul citat mai sus al lui Xi Jinping doar a agravat scepticismul lor. „Niciodată nu vom accepta principiul <<o ţară – două sisteme>>, care este respins de majoritatea taiwanezilor. Valorile democraţiei reprezintă principiile şi modul nostru de viaţă. Somăm China să păşească pe calea democraţiei, pentru că numai atunci poate să înţeleagă principiile şi rezistenţa taiwanezilor.” – a transmis mesajul său preşedintele Taiwanului – transmite BBC.
Comentatorii occidentali sunt de părere că rezervele doamnei Tsai faţă de unificarea celor două state sunt fondate. Principiul „o ţară – două sisteme” nici în cazul Hongkong-ului nu funcţionează bine. Fosta colonie britanică, care a revenit la China cu 22 de ani în urmă, a primit un statut special cu mai multe privilegii. Guvernul din Beijing încearcă însă să limiteze cât mai mult autonomia teritoriului şi nu se poate exclude că ar proceda la fel şi cu Taiwanul.
Nu poate fi întâmplător că în Statele Unite tocmai luni, doar cu câteva ore după discursul preşedintelui Tsai Ing-wen s-a adoptat legea care reafirmă determinarea Statelor Unite de a rămâne alături de Taiwan. Ministerul de externe chinez a condamnat acest gest, despre care spune că periclitează relaţiile celor două ţări şi pacea în Strâmtoarea Taiwan. Potrivit opiniei lui Xi Jinping – care după Mao Zedong pare că este cel mai puternic conducător al Chinei – Taiwanul este parte a politicii interne chineze, şi nu se poate permite amestecul altor ţări în viaţa ţării.
Controlul asupra Taiwanului – o insulă care azi are 23 de milioane de locuitori – în perioada anilor 1895 – 1945 a fost exercitat de Imperiul Japonez. În al doilea război mondial insula a fost cucerită de Republica Chineză în cadrul celui de-al doilea război chinezo-japonez. Cu patru ani mai târziu naţionaliştii chinezi au pierdut războiul cu comuniştii şi sub conducerea generalului Chiang Kai-shek s-au refugiat în Taiwan. Atunci aproximativ două milioane de chinezi s-au retras în Taiwan. Insula este revendicată de Republica Populară Chineză, care se consideră urmaşul de drept al Republicii Chineze.
Relaţia Statelor Unite cu China şi cu Taiwan a fost una oscilantă. Imediat după cel de-al doilea război mondial SUA s-a poziţionat de partea Taiwanului. În anii ’70 ai secolului trecut, preşedintele american Richard Nixon – în primul rând din motive economice şi pentru a contracara influenţa URSS în China – a dorit normalizarea relaţiilor cu China, însă s-a lovit de problema Taiwanului. Pentru a evita o atitudine tranşantă în această problemă, la sugestia talentatului ministru de externe, Henry Kissinger a adoptat cea mai ingenioasă declaraţie, o capodoperă a sofismului şi anume: „Statele Unite a luat act că potrivit opiniei chinezilor, de ambele părţi ale Strâmtoarei Taiwan există doar o singură Chină”.
Problema Taiwanului însă a rămas una sensibilă a politicii Republicii Populare Chineze. În anul 2013 patru deputaţi români au efectuat o vizită în Taiwan, ţară care nu a fost recunoscută de România. Reacţia, atât a Ministerului de Externe român cât şi a ambasadei Chinei la Bucureşti a fost promptă, în sensul dezaprobării gestului celor patru deputaţi, conduşi de Remus Cernea.
Székely Ervin, Rador
