Casa Albă afirmă că un articol din publicaţia „The Washington Post”, ce îl acuză pe preşedintele Donald Trump de ascunderea unor detalii legate de conversaţiile sale cu omologul său rus, Vladimir Putin, este „scandalos de eronat”, astfel încât nici nu justifică un răspuns din partea preşedintelui. Ziarul susţine că domnul Trump a ascuns faţă de oficiali de rang înalt detalii ale acelor convorbiri. Washington Post listează cinci întâlniri dintre cei doi lideri, de la care, potrivit ziarului, nu există nicio înregistrare detaliată. Publicaţia citează oficiali anonimi, potrivit cărora, după o întâlnire cu Vladimir Putin la Hamburg, în 2017, domnul Trump i-a luat notiţele translatorului său şi i-a cerut acestuia să nu discute cu nimeni din administraţia sa despre acele convorbiri. Totodată, Washington Post arată că nu există niciun transcript nici de la întâlnirea de la Helsinki, din 2018, în cadrul căreia cei doi preşedinţi au vorbit cu uşile închise, timp de două ore, fiind prezenţi doar translatorii lor. Comportamentul lui Trump pare a fi contrar abordării preşedinţilor anteriori şi ar putea alimenta îngrijorări legate de relaţia lui Trump cu Kremlinul, transmit corespondenţii BBC. /mbrotacel/schelaru

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 ianuarie)