Rador: Vladimir Putin va efectua anul acesta o nouă vizită în Ungaria

Momentan nu sunt cunoscute nici data şi nici agenda preconizatei vizite şi se pare că totul depinde de partea rusă. Cu toate acestea, potrivit informaţiilor obţinute din mai multe surse de cotidianului maghiar Népszava este cert că Vladimir Putin va merge în Ungaria în anul 2019. Preşedintele rus şi prim-ministrul maghiar Orbán Viktor în decursul ultimilor ani s-au întâlnit în mod regulat, astfel că vizita nu ar fi ceva neobişnuit (un oficial guvernamental a caracterizat chiar ca fiind „logică” o asemenea vizită).

Ceea ce face ca această vizită să fie mai interesantă este incertitudinea datei şi a agendei întâlnirii. Unele surse au declarat pentru Népszava că vizita va avea loc în luna februarie (la fel ca și cele precedente), altele au opinat că summit-ul va avea loc abia în luna septembrie. Potrivit susținerilor analiştilor maghiari, în prezent nu există probleme atât de complexe sau grave care să motiveze o întâlnire la nivel înalt. Cel puţin din partea Ungariei nu par să existe astfel de probleme. Un informator al cotidianului a declarat că „depinde de partea rusă, când doreşte să vină”. Situaţia este similară şi cu agenda vizitei. Ungaria nu doreşte să încheie un contract pe termen lung pentru cumpărare de gaz rusesc (anual prelungindu-l pe cel existent). O temă de discuție interesantă ar fi situaţia Ucrainei (după cum este cunoscut, Budapesta a blocat integrarea în NATO a Ucrainei din cauza modificării legi învăţământului din Ucraina, care limitează învăţământul în limba minorităţilor naţionale şi acest lucru este foarte apreciat de Moscova), însă premierul maghiar a declarat că după părerea sa, această chestiune cade în competenţa „Grupului Normandia” (Franţa, Germania, Ucraina, Rusia). Singura problemă importantă este dezvoltarea şi modernizarea centralei nucleare de la Paks cu participarea firmei ruseşti Rosatom. Lucrările la această centrală sunt în întârziere, ceea ce a provocat nemulţumirea părţii ruse. Din acest motiv, recent a fost eliberat din funcţie secretarul de stat Aszódi Attila, responsabil cu investiţia de la Paks. Potrivit opiniei presei maghiare, în repetate rânduri Aszódi şi-a exprimat nemulţumirea că partea rusă nu respectă standardele europene, şi aceasta provoacă întârzierea eliberării autorizaţiilor necesare. Chiar dacă este aşa, este greu de crezut că disputele generate de un secretar de stat ar motiva o întâlnire la nivel înalt.

Nu este însă exclus ca pe agenda discuţiilor să figureze livrarea de gaz pentru Ungaria prin conducta „Turkish Stream”. Aşa cum v-am informat, Vladimir Putin a sosit ieri la Belgrad unde a purtat discuţii cu omologul său sârb Alexandar Vučič despre prelungirea gazoductului în Serbia. „Turkish Stream” este un gazoduct prin care Rusia livrează gaz în Turcia prin Marea Neagră, dar există proiecte de prelungire a gazoductului pentru ca acesta să ajungă şi în alte ţări, printre care şi Ungaria.

Preconizata vizită constituie însă un semnal politic prost faţă de Uniunea Europeană şi NATO. Oficialii de la Bruxelles au criticat Ungaria pentru că a încheiat un contract pentru dezvoltarea şi modernizarea centralei nucleare de la Paks cu firma rusească Rosatom, fără respectarea reglementărilor privind achiziţiile publice. Pentru acest motiv, UE a declanşat procedura de infringement faţă de Ungaria. Relaţiile economice strânse dintre Ungaria şi Rusia au creat îngrijorare în unele cercuri europene şi euroatlantice. Vicepreşedintele institutului american Frontiers of Freedom, Radványi Miklós a declarat că „Orbán s-a navigat pe sine şi pe ţara sa într-o situaţie imposibil de menţinut. Dilema alegerii între occidentalizare şi despotismul estic s-a soluţionat în aşa fel încât s-a întors către Europa, dar între timp viitorul economic al ţării este amanetat ruşilor şi chinezilor. Cu toate acestea, sustenabilitatea economiei maghiare este asigurată din fondurile europene”.

Statele membre NATO sunt îngrijorate însă şi mai mult de activitatea serviciilor secrete ruseşti pe teritoriul Ungariei – scrie portalul american Politico. Surse anonime ale portalului declară că oficialii NATO nu au încredere în Ungaria şi ezită să împărtășească cu statul maghiar informaţii sensibile. „Există o îngrijorare majoră în legătură cu faptul că ruşii folosesc Ungaria ca pe un avanpost pe teritoriul NATO şi UE.” spune un fost angajat al ambasadei americane la Budapesta, care nu a dorit să-şi dezvăluie identitatea. Acesta a susţinut că în ultimii ani activitatea informativă a ruşilor a crescut. Dacă până în 2014-2015 în Ungaria au activat aproximativ 50-100 de agenţi ai serviciilor secrete ruseşti, numărul acestora acum a ajuns să fie peste 300 de persoane. În timp ce surse guvernamentale şi câteva surse NATO laudă contribuţia Ungariei la acţiunile comune NATO, realitatea este că încrederea în guvernul Orbán a scăzut – afirmă acelaşi surse. Un angajat, care lucrează la NATO din anul 2010 declara, că „toată lumea crede că Ungaria s-a compromis”. Acestuia i s-a indicat să nu furnizeze ungurilor nicio informaţie clasificată, chiar dacă ar fi autorizată transmiterea de informaţii. Această susţinere este confirmată de către colonelul maghiar Zakariás Győző, care spunea că schimburile de informaţii militare dintre Ungaria şi NATO practic au încetat să mai existe după anul 2010. Cu toate acestea, în mod oficial guvernul maghiar a negat informaţiile obţinute de Politico, susţinând că nu există nicio relaţie specială cu ruşii şi că nu există motive de îngrijorare din această cauză.

Székely Ervin, Rador