ANRE a lansat în dezbatere publică proiectul noi metodologii de stabilire a preţurilor la energia electrică

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a lansat în dezbatere publică proiectul noi metodologii de stabilire a preţurilor la energia electrică pentru punerea în aplicare a ordonanţei care plafonează tarifele la gaz şi electricitate pentru populaţie. Se prevede că Hidroelectrica şi Nuclearelectrica vor trebui să livreze pe piaţa reglementată până la 65% din producţie. Practic, ANRE va direcţiona producţia celor două companii, în primul rând, către populaţie şi dacă mai este nevoie, va solicita acest lucru şi altor producători, în ordinea ascendentă a preţurilor. Potrivit notei de fundamentare, metodologia asigură atât achiziţia energiei necesare, la preţ reglementat, cât şi stabilirea preţurilor pentru clienţii casnici./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 ianuarie