Polonia şi-a luat rămas-bun cu emoţie de la Pavel Adamovicz, primarul oraşului Gdansk, care a fost ucis pe scenă, la unul dintre cele mai mari evenimente caritabile din ţară, duminica trecută. Potrivit poliţiei, aproximativ 45.000 de oameni au fost prezenţi la ceremonia funerară de la Biserica Sfânta Maria, din oraşul nordic polonez, slujba fiind transmisă pe ecrane amplasate atât în apropierea bisericii, cât şi în alte zone din ţară. Gdansk se află încă în stare de şoc, după ce primarul de 20 de ani al oraşului a fost înjunghiat pe scenă de un fost condamnat, în timp ce strângea bani pentru copii săraci. Preşedintele polonez, Andrzej Duda, şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, s-au aflat printre cei care au luat parte la ceremonie./mbrotacel/schelaru

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 ianuarie)