Nu există niciun şef în lumea muncitoarelor furnici: aceste insecte construiesc trasee fără a primi instrucțiuni, fără a schimba nicio informație, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista „Proceedings of the Royal Society B”.
„Acest lucru este surprinzător deoarece, de multe ori, comportamentul colectiv se organizează prin comunicare”, a explicat pentru AFP Thomas Bochynek de la Universitatea Northwestern din Statele Unite, co-autor al studiului. Furnicile sunt insecte sociale, recunoscute ca posedând o adevarată inteligenţă colectivă. Decuparea, tăierea, nivelarea … construirea acestor adevărate drumuri, care vor fi folosite de colonie pentru a aduce alimente până la muşuroi implică mii de muncitori, potrivit studiului. Fiecare colonie poate realiza până la trei kilometri de galerii pe an, investind colectiv până la 11.000 de ore de muncă în fiecare an pentru a le construi și a le întreține. Pentru a înțelege mai bine modul în care furnicile se organizează pentru a face această muncă titanică, Thomas Bochynek și colegii săi au observat furnicile tăietoare-de-frunze din America de Sud, in situ și în laborator, după care le-au modelat acțiunea. Rezultatul: nicio diviziune a sarcinilor, niciun supraveghetor, nicio coordonare. Fiecare furnică rezolvă problemele cu care se confruntă și suma tuturor acestor acțiuni individuale îi permite să construiască trasee. O organizare complet diferită de cea a oamenilor, foarte ierarhizată și raționalizată. Furnicile „acționează doar în funcție de propria percepție a obstacolelor”, precizează studiul. O astfel de organizare (sau non-organizare) permite şi o economisire a energiei: comunicarea prin contact sau prin feromoni (care trebuie produşi, stocaţi și secretaţi) generează cheltuieli energetice, a mai precizat Thomas Bochynek./rcostea/vdraguta

(www.lalibre.be – 23 ianuarie)