O delegaţie a Guvernului României s-a întâlnit, la Bruxelles, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg

O delegaţie a Guvernului României, condusă de premierul Viorica Dăncilă, s-a întâlnit astăzi, la Bruxelles, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Discuţiile au vizat subiecte ca evoluţia situaţiei de securitate din zona Mării Negre şi implementarea deciziilor aliaţilor privind consolidarea posturii de descurajare şi apărare, dar şi angajamentele asumate de statele aliate. În cadrul discuţiilor, ministrul apărării naţionale, Gabriel Leş, a subliniat necesitatea consolidării posturii NATO la Marea Neagră, prin stabilirea unei prezenţe terestre aliate consistente în ţara noastră, cu rolul de descurajare şi apărare a teritoriului aliat, a unei dimensiuni navale consolidate, dar şi îmbunătăţirea activităţilor de Poliţie aeriană. Ministrul Gabriel Leş a reafirmat angajamentul ţării noastre de a aloca 2% din PIB pentru apărare şi că 35% din bugetul apărării va fi destinat achiziţiei de tehnică şi echipamente, modernizării celor existente şi pentru activităţi de cercetare – dezvoltare./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 ianuarie