Serviciile antitero din Marea Britanie, îngrijorate de un posibil derapaj al extremiştilor de dreapta

Un înalt reprezentant al serviciului antitero din cadrul poliţiei britanice, Neil Basu, s-a declarat îngrijorat în legătură cu faptul că extremiştii de dreapta ar putea profita de „atmosfera febrilă” generată de ieşirea ţării din cadrul blocului comunitar european. Potrivit unor noi statistici ale poliţiei, autorităţile din Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor au dejucat 18 atacuri teroriste în mai puţin de doi ani, majoritatea fiind comploturi inspirate de islamişti, în patru dintre ele fiind implicaţi extremişti de dreapta. Autorităţile iau în calcul o creştere a activităţilor antiteroriste. Neil Basu a precizat că detectivii îşi concentrează eforturile pentru a se asigura că simpatizanţii unor organizaţii de extremă dreapta, cum ar fi „Acţiunea Naţională”, scoasă în afara legii, nu prind rădăcini în ţară. Neil Basu a mai precizat că îşi propune să stopeze o eventuală alunecare a extremei drepte către fenomenul terorismului de extremă-dreapta, relatează corespondentul BBC. /cstoica/gpodea

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 ianuarie)