Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, face recomandări populaţiei

Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, ieri, că o decizie privind declararea epidemiei de gripă ar putea fi luată săptămâna viitoare, dacă se menţine situaţia de până acum. Sorina Pintea a precizat că este recomandată, în continuare, vaccinarea, ca metodă principă de prevenţie, în condiţiile în care niciuna dintre cele 38 de persoane care au murit din cauza complicaţiilor gripei nu era imunizată. Între timp, şcolile pot cere, de la caz la caz, suspendarea cursurilor dacă rata absenteismului depăşeşte 20 la sută.

Reporter: Adriana Turea – Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, a menţionat că, în primele trei zile ale acestei săptămâni, la nivelul unităţilor şcolare au fost raportate peste 5800 de cazuri de îmbolnăviri de gripă, iar acest număr a justificat solicitarea pe care Ministerul Sănătăţii a făcut-o Ministerului Educaţiei pentru a suspenda cursurile. Sorina Pintea spune care sunt măsurile recomandate populaţiei.

Sorina Pintea: Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa şi care poate stabili o eventuală indicaţie pentru spitalizare şi nu deplasarea imediată în Unităţile de Primiri Urgenţe, pentru că acolo sunt oameni bolnavi; izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei; igiena adecvată a mâinilor; măsuri igienico-sanitare pe care fiecare trebuie să le respecte. Pentru spitale, purtarea echipamentului de protecţie adecvat: măşti, mănuşi, halate, atât de către vizitatori, cât şi de personalul medical; refacerea urgenţă a stocurilor de antivirale de către spitalele care internează cazuri de infecţii respiratorii acute şi, nu în ultimul rând, vaccinarea urgentă a personalului nevaccinat.

Reporter: Ministrul sănătăţii a mai adăugat că orice medic ce are drept de liberă practică poate prescrie medicamente antivirale. De asemenea, managerul Institutului Matei Balş, Adrian Streinu-Cercel, a explicat că aceste medicamente antivirale, cum este Tamiflu-ul, nu se află pe nicio listă de restricţie, însă trebuie prescrise doar pacienţilor care au simptome de gripă./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 ianuarie