Stire in curs de actualizare: Atentat cu bombă la o catedrală romano-catolică din sudul arhipeleagului filipinez

Autorităţile promit să-i distrugă pe autorii atacului soldat cu 27 de morţi şi 77 de răniţi

Autorităţile filipineze au promis distrugerea responsabililor dublului atentat cu bombă, soldat cu moartea a 27 de oameni, comis duminică în timpul unei slujbe religioase în sudul arhipeleagului, la doar şase zile după desfăşurarea unui referendum pe tema independenţei pentru regiunea predominant musulmană, scrutin încheiat cu un compleşitor „da” în favoarea independenţei. Alte 77 de persoane au fost rănite în acest atac, considerat unul dintre cele mai sângeroase din ultimii ani într-o regiune marcată de instabilitate. „Inamicii statului au pus la încercare capacitatea guvernului de a oferi siguranţă cetăţenilor în acea regiune”, a declarat Salvador Panelo purtătorul de cuvânt al preşedintelui filipinez Rodrigo Duterte. „Forţele armate filipineze vor face faţă acestei provocări şi îi vor zdrobi pe aceşti criminali fără Dumnezeu”. Atacul nu a fost încă revendicat însă poliţia suspectează că acesta este un atac al Abu Sayyaf, o grupare militantă ce a jurat credinţă autointitulatei grupări Stat Islamic (ISIS), şi care este cunoscută pentru atentatele şi brutalitatea la care recurge. „Vor să-şi arate forţa şi să răspândească haos”, a declarat şeful poliţiei naţionale, Oscar Albayalde, pentru postul de radio DZMM, sugerând că suspectul principal este gruparea Abu Sayyaf. Insula Jolo este un bastion al Abu Sayyaf care recurge la acte de piraterie şi operaţiuni de răpire, grupare pe care mai multe guverne succesive au încercat fără succes să o distrugă. Gruparea, care operează în apele teritoriale ale insulelor vestice Mindanao, a decapitat numeroşi străini răpiţi şi ţinuţi în captivitate după ce solicitările de răscumpărare a acestora nu au fost plătite. Atacul a fost comis în urma anunţului de vineri legat de faptul că o regiune majoritar musulmană din Filipine, ţară predominant catolică, a ratificat înfiinţarea unei regiuni autonome intitulate Bangsamoro, decizie susţinută prin referendum în proporţie de 85 de procente. Deşi Sulu s-a numărat printre puţinele regiuni care au respins iniţiativa privind autonomia, va face în continuare parte din noua entitate care va fi înfiinţată integral în 2022.  www.reuters.com – 27 ianuarie

Creşte numărul victimelor în urma atentatului comis la o catedrală romano-catolică

Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi în urma unui atentat comis pe insula Jolo din arhipeleagul filipinez, la o catedrală romano-catolică. Autorităţile au anunţat că printre victime se numără civili şi membri ai forţelor de securitate. Atacul nu a fost deocamdată revendicat, însă insula Jolo a fost multă vreme o bază pentru militanţi, inclusiv pentru membrii grupării Abu Sayyaf.

Stire initiala: 

Cel puţin 17 persoane au fost ucise şi alte zeci rănite în urma unui atentat cu bombă comis la o catedrală romano-catolică din sudul arhipeleagului filipinez. Potrivit unor rapoarte, o bombă a fost detonată în exteriorul unei catedrale de pe insula Jolo în timpul desfăşurării unei ceremonii religioase. O a doua bombă a fost detonată în timp ce forţele de securitate interveneau la faţa locului. Insula Jolo a fost multă vreme o bază pentru militanţii islamişti, inclusiv pentru cei care fac parte din gruparea Abu Sayyaf. Corespondentul BBC de la Manila transmite că secretarul Apărării filipineze, Delfin Lorenzana, a emis un comunicat prin care condamnă ferm acest atac şi a îndemnat populaţia la calm pentru a nu recunoaşte o eventuală „victorie” a terorismului. Perioada de zeci de ani de lupte din regiune dintre numeroasele grupări armate şi armata filipineză s-a soldat cu pierderea a peste 120 de mii de vieţi omeneşti şi a strămutat aproximativ două milioane de persoane. Insula Jolo se află în regiunea autonomă Bangsamoro, o soluţie politică pentru încetarea conflictului convenită între guvern şi Frontul de Eliberare Națională Moro. Săptămâna trecută, cetăţenii cu drept de vot din regiune au confirmat spijinul pentru noua regiune în cadrul unui referendum.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 ianuarie