Fostul premier, Dacian Cioloş, a fost ales preşedinte al Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate

Fostul premier, Dacian Cioloş, a fost ales, ieri, preşedinte al Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate. La Convenţia Naţională a formaţiunii au participat peste 1.500 de delegaţi din toată ţara, iar votul a fost electronic. Dacian Cioloş a precizat că, printre priorităţile mandatului său, de un an, se numără şi alegerile prezidenţiale.
Dacian Cioloş: Trebuie să redăm consistenţă mandatului preşedintelui, nu doar prin candidatul pe care o să îl propunem, dar şi prin modul în care vedem restructurarea statului, noi ne dorim, sper să avem o majoritate în 2020, să propunem şi o reformă a Constituţiei, o reformă a statului, ca să reaşezăm echilibrul cu adevărat între puterile statului./fdoman/denisse