Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, nu a dat curs invitaţiei de a participa astăzi la şedinţa Comisiei Economice din Senat pentru a discuta despre evoluţia indicelui Robor, în funcţie de care sunt calculate dobânzile variabile la creditele în lei. Purtătorul de cuvânt al BNR a spus că reprezentanţii băncii centrale nu vor fi prezenţi la această discuţie, deoarece este nevoie mai intâi de o întâlnire la Ministerul de Finanţe în cadrul Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială. Senatorul Daniel Zamfir a reluat astăzi criticile la adresa BNR şi a băncilor comerciale, susţinând că la discuţiile din Comisia Economică din Senat mecanismul prin care este stabilit Roborul este viciat.
Daniel Zamfir: Roborul ăsta, de atâţia ani de zile, de peste 10-11 ani, este manipulat. Sunt…, nu aş vrea să greşesc, cred, milioane de oameni care au astăzi contracte în lei ale căror rate sunt influenţate de Robor. Robor a fost ţinut artificial jos la sfârşitul anului 2016, când era 0,68%, în numai câteva luni a crescut de 5 ori, ratele românilor au crescut cu circa 40%.
Realizator: Reprezentanţii BNR au respins în mai multe rânduri acuzaţiile senatorului Daniel Zamfir, explicând că mecanismul prin care se stabileşte indicatorul Robor este transparent. Mâine, la Comisia Economică este invitat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. Dar acesta a informat deja Comisia că este posibil să nu se prezinte din cauza programului încărcat, transmite redactorul nostru Alina Stănuţă./apuscasu/schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie)