Europenii doresc păstrarea tratatului INF, cu condiţia ca el să fie respectat

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a anunţat că SUA încep de astăzi procedurile de retragere din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare, pe care îl vor rezilia peste şase luni, dacă Rusia nu-şi distruge între timp rachetele şi echipamentele cu care încalcă înţelegerea convenită în anul 1987. Rusia neagă faptul că ar fi dezvoltat un astfel de arsenal şi susţine că decizia administraţiei Trump este parte a unei politici de retragere din tratatele din domeniul armelor nucleare. NATO a anunţat că analizează consecinţele militare ale încălcării Tratatului INF şi că va încerca să convingă Rusia să respecte prevederile. România, care asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a afirmat prin ministrul său de externe, Teodor Meleşcanu, că europenii doresc păstrarea tratatului, cu condiţia însă ca documentul să fie respectat: „Evident că suntem cu toţii interesaţi ca acest tratat să rămână funcţional, ca să fie redusă posibilitatea utilizării de arme nucleare, dar chestiunea cea mai importantă este ca acest tratat să fie respectat în întregime de semnatarii lui, aceştia să respecte toate prevederile, iar una dintre probleme este în directă conexiune cu dezvoltarea de către Rusia de sisteme de rachete, care, din punctul de vedere al SUA, nu sunt în conformitate cu tratatul. De aceea pe noi, ţările europene, ne interesează să vedem tratatul menţinut, dacă părţile semnatare îi respectă prevederile”./gpodea

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (2 februarie)