Reţetele electronice vor putea fi folosite de pacienţii care călătoresc în Uniunea Europeană

După realizarea pieţei unice digitale, cetăţenii care călătoresc în Uniune Europeană vor putea să-şi obţină medicamentele de care au nevoie şi dincolo de graniţele ţării de origine. Aceasta este intenţia Comisiei Europene, în condiţiile în care într-o serie de ţări precum Finlanda sau Estonia acest lucru este deja posibil. Termenul-ţină pentru acest plan ar fi anul 2021. Are detalii Marilena Frâncu:
Reporter: Folosirea reţetelor electronice peste graniţele ţării va permite pacienţilor să îşi obţină medicamentele în timp ce călătoresc în străinătate în Uniunea Europeană. Vicepreşedintele Colegiului Medicilor din România, Călin Bumbuluţ, este de părere că acest lucru este posibil după realizarea pieţei unice digitale.
Călin Bumbuluţ: Majoritatea ţărilor europene, cu excepţia României – acesta este paradoxul interesant – nu au încă un sistem electronic de reţetă la toate nivelurile – vorbesc de asistenţă primară, secundară şi trerţiară. Se încearcă armonizarea aceasta. Este una din priorităţi şi este chiar declarată una din priorităţile preşedinţiei României pentru următoarele şase luni, dar nu se va încheia în şase luni, pentru că este extrem de complex şi costisitor.
Reporter: Sistemele de sănătate din Finlanda şi Estonia, care au introdus avest concept, sunt aprape în totalitate digitalizate, explică Adrian Pană, expert în politici de sănătate.
Adrian Pană: Ceea ce presupune că, atât profesioniştii din sănătate, cât şi pacienţii au acces la dosarul electronic, la absolut toate informaţiile care au legătură cu starea lor de sănătate şi cu utilizarea serviciilor de sănătate, inclusiv a prescrierii de medicamente şi eliberării lor din farmacii.
Reporter: În prezent, în România, reţetele electronice pot fi eliberate doar pe raza judeţului în care medicul a eliberat reţeta./aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 februarie