Matteo Politi, pretinsul medic italian, a fost prins de Poliţia de Frontieră la graniţa cu Ungaria

Pretinsul medic italian a fost prins de Poliţia de Frontieră la graniţa cu Ungaria, în punctul vamal de la Curtici. El călătorea ca pasager într-un tren Inter Regio către Budapesta. Potrivit presei, bărbatul din Italia are doar opt clase absolvite, dar a pretins că este medic estetician şi chiar ar fi operat de câteva ori în spitale private din ţară. Matteo Politi a susţinut şi aseară la un post de telviziune că nu ar fi un fals medic şi că are tot dreptul de a profesa în România pentru că i-ar fi fost recunoscute şi echivalate diplomele obţinute la o universitate din Priştina în Kosovo. Cetăţeanul italian urmează să fie predat unei echipe operative din cadrul Poliţiei Române, care se ocupă de acest caz. /ilixandru/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 februarie)