Parlamentul de la Kiev solicită NATO să acorde Ucrainei un plan de acțiune pentru aderarea la Alianță

Rada Supremă de la Kiev a adoptat, joi seară, o rezoluție prin care se adresează liderilor țărilor NATO, Consiliului Nord-Atlantic și Adunării Parlamentare a NATO, precum și parlamentelor naționale ale statelor membre, solicitând furnizarea unui plan de acțiune privind aderarea Ucrainei la Alianţă. Parlamentul de la Kiev a adresat acest apel după ce, în şedinţa de joi, parlamentarii ucraineni au adoptat o lege privind introducerea în Constituţia Ucrainei a aspiraţiilor de aderare la UE şi la NATO. În rezoluţia adoptată de legislativul ucrainean, se arată că de la Revoluția Demnității, parteneriatul special dintre Ucraina și NATO a înregistrat schimbări semnificative și necesită noi forme de dialog instituțional. „Rada Supremă îndeamnă liderii statelor membre ale NATO să aprobe, la summitul aniversar al Alianței de la Londra, din decembrie 2019, o viziune progresivă a dezvoltării relațiilor cu Ucraina, care să conducă la aderarea statului ucrainean la NATO și să înceapă în mod oficial un dialog individual cu Ucraina, cu recomandări şi sprijin practic, conţinând un plan de acțiune pentru aderarea Ucrainei la NATO” – se arată în rezoluția adoptată de legislativul ucrainean. Amintim că deputații ucraineni au votat, joi, în lectură finală, înscrierea în Constituţie a obiectivelor ţării de aderare la NATO şi la Uniunea Europeană, modificarea legislativă iniţiată de preşedintele Petro Poroşenko fiind aprobată de 334 de parlamentari./sdan/dsirbu

www.rbc.ua – 8 februarie