Agenţia Naţională a Medicamentului din România a avizat retragerea produselor Eurespal

Agenţia Naţională a Medicamentului din România a avizat retragerea produselor Eurespal, comprimate şi sirop de tuse, de la nivelul distribuitorilor, spitalelor şi farmaciilor, se arată într-un comunicat al instituţiei. Decizia a fost luată după ce producătorul a solicitat retragerea acestor medicamente în toate ţările în care sunt comercializate, inclusiv în România. Agenţia Medicamentului din Franţa a anunţat că această hotărâre a venit în urma unor studii noi care indică faptul că utilizatorii de Eurespal ar putea fi afectaţi din punct de vedere cardiologic. Agenţia Europeană a Medicamentului evaluează situaţia şi va prezenta o concluzie în următoarele zile, transmite reporterul nostru, Adriana Turea./csimion

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 februarie)