Reuniunea ECOFIN este condusă de ministrul de finanţe

Iniţiativa Comisiei Europene privind combaterea spălării banilor, eficientizarea politicii fiscale la nivel European şi stadiul negocierilor privind bugetul multianual sunt subiecte pe agenda de azi a Consiliului Economic şi Financiar. Reuniunea ECOFIN, a doua sub preşedinţia semestrială a României la Consiliul Uniunii Europene, este condusă de ministrul de finanţe, Eugen Teodorovici. Amalia Bojescu transmite de la Bruxelles.
Reporter: Cazurile recente legate de spălarea banilor prin unele bănci din Uniunea Europeană au provocat îngrijorări privind faptul că supravegherea şi asigurarea respectării acestor norme nu sunt întotdeauna puse în aplicare în mod eficient pe întreg teritoriul comunitar. Acest lucru creează nu numai riscuri pentru integritatea şi reputaţia sectorului financiar european, dar poate avea implicaţii şi asupra stabilităţii financiare a anumitor bănci. Consiliul va discuta de asemenea iniţiativa recentă a Comisiei de a lansa dezbaterea privind o tranziţie treptată la un proces decizional mai eficient şi democratic în cadrul politicii fiscale a Uniunii Europene. Se propune o foaie de parcurs pentru o tranziţie progresivă şi bine orientată în direcţia votului cu majoritate calificată în anumite domenii ale politici fiscale a Uniunii Europene./mnecula/gpodea

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 februarie)