Bulgaria a avansat în pregătirea tuturor scenariilor posibile pentru Brexit

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, care a participat la conferinţa de securitate de la München, a declarat că ţara sa a avansat în pregătirea tuturor scenariilor posibile pentru Brexit. În cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu negociatorul-şef al UE în problema Brexit, Michel Barnier, prim-ministrul bulgar a adăugat că există deja două planuri de acţiune adoptate, referitoare la retragerea Marii Britanii din UE, cu sau fără un acord. În cadrul întrevederii, şeful executivului de la Sofia a subliniat că Bulgaria ţine la rolul-cheie al Comisiei Europene în obţinerea unei abordări coordonate între statele membre, în special în ceea ce priveşte pregătirea pentru Brexit. „Pentru Bulgaria, pe primul loc se află drepturile cetăţenilor, inclusiv cele sociale şi de sănătate, pensiile”, a precizat Borisov, care şi-a exprimat susţinerea deplină pentru negociatorul-şef al UE pentru Brexit şi l-a felicitat pentru munca excelentă a echipei de negociere. „Acordul de retragere este cea mai bună bază posibilă pentru soluţionarea Brexit-ului. Acesta stabileşte un echilibru delicat, care să garanteze drepturile cetăţenilor şi businessului, bugetul UE, integritatea pieţei unice şi a procesului de pace din Irlanda. Sprijinim opinia Comisiei că acordul nu se supune renegocierii. În acest context, apreciem eforturile Comisiei de a găsi o alternativă acceptabilă pentru un dialog cu partea britanică. Sperăm ca acordul să fie susţinut de parlamentul britanic. Într-un moment atât de crucial, unitatea celor 27 de state membre ale UE este extrem de importantă”, a mai spus Boiko Borisov./ddaniela/denisse

(www.focus-news.net – 16 februarie)