Preşedinte Iohannis a reafirmat angajamentul consecvent al României pentru consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA

Preşedintele Klaus Iohannis a reafirmat, astăzi, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o la München cu vicepreşedintele american Mike Pence, angajamentul consecvent al României pentru consolidarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite şi pentru întărirea relaţiei transatlantice.

Cei doi au evocat stadiul excelent al Parteneriatului şi posibilităţile de aprofundare a acestuia, cu accent pe dimensiunea economică şi de apărare. Mike Pence a salutat modul în care preşedintele Iohannis susţine Parteneriatul Strategic cu Statele Unite şi a evidenţiat excelenta relaţie pe care şeful statului român o are cu preşedintele american Donald Trump. Cei doi înalţi oficiali au participat la Conferinţa de securitate de la München – precizează trimisul RRA Oana Bâlă./rpatulea/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 februarie