Premierul Viorica Dăncilă va discuta despre modificarea legilor justiţiei cu reprezentanţii asociaţiilor de magistraţi şi cu cei ai CSM

Premierul Viorica Dancilă îi invită mâine, începând cu ora 15:30, la Palatul Victoria, pe reprezentanţii asociaţiilor de magistraţi şi pe cei ai Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a discuta despre modificarea legilor justiţiei. Anunţul vine în contextul în care magistraţii au protestat, în urmă cu două zile, faţă de ordonanţa de urgenţă emisă marţi de guvern care amendează aceste legi. Forumul Judecătorilor şi alte două asociaţii ale magistraţilor resping, însă, invitaţia premierului, precizând că astfel de negocieri ar fi trebuit să aibă loc înainte de adoptarea despre care spun că trebuie abrogată de urgenţă. Amintim că mai multe parchete din Bucureşti şi din oraşe precum Constanţa, Braşov, Cluj Napoca sau Piteşti au anunţat că îşi suspendă activitatea timp de o săptămână, începând de mâine, până la întrunirea tuturor adunărilor generale ale Parchetelor din Ministerul Public. În ceea ce-l priveşte, Consiliul Superior al Magistraturii transmite că tot mâine, în cursul dimineţii, se va întruni în şedinţă de plen pentru a discuta ce efecte ar putea avea ordonanţa şi ce demersuri trebuie întreprinse în acest sens. CSM asigură atât corpul magistraţilor, cât şi opinia publică de preocuparea sa constantă pentru consolidarea statutului funcţiei de judecător şi procuror, necesară protejării efective a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor./ovidiu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 februarie