Se amână Brexit?

Premierul britanic Theresa May a decis amânarea votului din camera inferioară a parlamentului cu privire la condiţiile de părăsire a Uniunii Europene. Votul decisiv trebuia să aibă loc miercuri, însă în urma ameninţărilor unor deputaţi conservatori, cum că nu vor vota oferta guvernului atât timp cât în acord figurează chestiunea graniţei nord-irlandeze, prim-ministrul a decis să continue negocierile în cadrul partidului şi ca votul să aibă loc în data de 12 martie. În acest timp – potrivit unor informaţii – se pregăteşte amânarea Brexit-ului pentru o perioadă 21 de luni.

Theresa May a fost prezentă ieri la Sharm el-Sheik, la summit-ul dintre Uniunea Europeană şi Liga Arabă. Acolo a purtat discuţii bilaterale cu conducătorii uniunii. Biroul prim-ministrului a comunicat încă înainte de eveniment, că nu aşteaptă un rezultat spectaculos de la aceste consultări. Putem presupune că la aceste discuţii premierul britanic nu a primit mesaje încurajatoare în ceea ce priveşte poziţia UE în legătură cu graniţa nord irlandeză, de aceea în oraşul egiptean doamna May a anunţat amânarea votului, invocând continuarea tratativelor la Bruxelles, precum şi apariţia unor noi amendamente la acordul din noiembrie, care vor fi depuse săptămâna aceasta. Totodată, şefa executivului britanic a recunoscut că doar amânarea votului nu rezolvă problema. Este necesar ca până la data de 12 martie guvernul să vină cu o propunere care va fi acceptabilă pentru majoritatea parlamentară. Theresa May a ţinut sâmbătă la Oxford un discurs în faţa activiştilor partidului conservator. Aceasta i-a avertizat pe radicalii partidului că ar putea să fie periculos ca tocmai în ultima fază a pregătirii Brexit-ului guvernul să piardă din vedere scopul şi să-i părăsească pe acei cetăţeni, care au votat pentru ieşirea din UE. Situaţia doamnei May este una dificilă, întrucât săptămâna trecută trei deputaţi ai Partidului Conservator și-au părăsit formaţiunea politică şi s-au alăturat grupului independenţilor. Acest grup, care s-a format din şapte deputaţi foşti laburişti şi cei trei de la conservatori (iar potrivit informaţiilor din presa britanică numărul independenţilor va creşte în perioada următoare) încurcă şi mai mult aritmetica parlamentară.

Dezbaterile parlamentare referitoare la condiţiile ieşirii Marii Britanii din UE se vor relua mâine. Trei membri ai executivului, ministrul justiţiei David Gauke, ministrul muncii şi al pensiilor Amber Rudd şi ministrul responsabil de mediul de afaceri, Greg Clark au declarat pentru Daily Mail că sunt dispuși să renunţe la funcţiile lor doar pentru a sprijini parlamentul în adoptarea unei moţiuni de prelungire a datei ieşirii, pentru a evita ieşirea fără un acord (no deal Brexit). Or opţiunea ieşirii fără acord este parte a strategiei de negociere a guvernului, am putea să spunem că este singura armă a premierului May, având în vedere că un eventual no deal Brexit ar fi mai costisitor şi pentru Bruxelles, în sensul că nu ar putea recupera anumite investiţii făcute în Marea Britanie.

În acest timp însă, Jacob Rees Mogg – liderul euroscepticilor din Partidul Conservator – solicită eliminarea din acord a oricărei referiri la graniţa nord irlandeză sau în cel mai rău caz trecerea în competenţa parlamentului britanic a deciziei, când a sosit timpul ca statutul special al insulei irlandeze să nu mai lege Marea Britanică de uniunea vamală a UE. Arma Bruxelles-ului însă este tocmai acest statut al Irlandei de Nord, statut pe care şi Marea Britanie l-a recunoscut în 1998, odată cu semnarea Acordului de Vinerea Mare (Good Friday Agreement) şi cel puţin deocamdată nu cedează în această chestiune.

Se pare însă că Theresa May devine din ce în ce mai izolată chiar în sânul Partidului Conservator şi Bruxelles a găsit alţi interlocutori. Ziarul The Guardian – cunoscut pentru sursele sale bine informate – scrie citând diplomaţi de rang înalt ai UE, că Brexit se amână cu 21 de luni. Motivul amânării este că UE nu mai discută cu britanicii, iar guvernul nu este capabil să treacă propunerile sale prin parlament. Diplomaţii citaţi au declarat ziarului că amânarea este posibilă din punct de vedere juridic. În acest caz ar exista timp ca anumite capitole să fie renegociate şi să se găsească soluţii acceptabile atât pentru Bruxelles cât şi pentru parlamentul britanic.

Székely Ervin, Rador