Singurul festival de film despre munte – Alpin Film Festival – începe la Braşov

Singurul festival de film despre munte începe, astăzi, la Braşov. Până la sfârşitul săptămânii, la Alpin Film Festival, vor fi proiectate pelicule din ţară şi din străinătate, care prezintă poveşti despre ascensiuni montane şi expediţii. Potrivit corespondentului RRA, Nicolae Jalea, vor avea loc şi lansări de carte, dezbateri şi expoziţii de fotografii legate de universul muntelui si alpinism. Seara de gală va cuprinde proiecţia filmului „Free Solo” care a câştigat Premiul Oscar pentru cel mai bun documentar./lalexandrescu/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 februarie)