Suspecţi reţinuţi în cazul uciderii unui om de afaceri din judeţul Vrancea

Cei trei bărbaţi suspectaţi că au ucis un om de afaceri din judeţul Vrancea au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a se cere arestarea lor preventivă. Ei au fost prinşi ieri, la punctul de trecere a frontierei Nadlac, în timp ce încercau să iasă din ţară. Vineri seară, un bărbat de 61 de ani, asociat al unei case de schimb valutar, a fost găsit pe marginea unui drum judeţean, împuşcat în propria maşină, iar procurorii au deschis un dosar de omor, transmite corespondentul RRA Gabriel Sava./lalexandrescu/sdm2
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 februarie)