Preşedintele Ungariei a stabilit data alegerilor pentru Parlamentul European

Preşedintele Ungariei, János Áder, a stabilit pentru 26 mai alegerea deputaţilor Ungariei în Parlamentul European, a informat vineri Preşedinţia ungară pe site-ul său. În declaraţia sa, János Áder a amintit că în conformitate cu decizia Consiliului European, alegerile europarlamentare vor fi organizate în ţările membre ale UE în perioada 23-26 mai. „Îndeplinind obligaţia mea constituţională şi în consens cu dipoziţiile UE şi cu prevederile Constituţiei Ungariei, am stabilit pentru data de 26 mai a acestui an organizarea alegerilor europarlamentare în Ungaria„, a anunţat János Áder, care a adăugat: „Această alegere creează posibilitatea pentru toţi cetăţenii maghiari cu drept de vot ca în următorii cinci ani să influenţeze edificarea viitorului Uniunii Europene. Ungaria este ţara noastră, iar Europa este căminul nostru comun. Îi rog pe toţi compatrioţii mei cu drept de vot să participe la aceste alegeri pentru noul Parlament European„, se mai arată în declaraţia preşedintelui Ungariei. De menţionat că cetăţenii ţărilor membre ale UE îi aleg în mod direct pe membrii Parlamentului European începând din 1979. Din cauza Brexit-ului, numărul europarlamentarilor a scăzut de la 751 la 705 şi din acest motiv se modifică numărul deputaţilor unor ţări membre ale UE, dar Ungaria va avea în continuare 21 de europarlamentari. Membrii ungari ai Parlamentului European pot fi votaţi de cei 7,9 milioane de cetăţeni maghiari care au domiciliu în Ungaria, precum şi de acei cetăţeni din alte ţări ale UE care au domiciliul stabil în Ungaria. De asemenea, deputaţii Ungariei pot fi votaţi şi de cei 85.000 de cetăţeni maghiari cu drept de vot care nu au domiciliu nici în Ungaria şi nici în alte ţări membre ale UE. Ceea ce înseamnă că cetăţenii maghiari care trăiesc în ţările membre ale UE, dar nu au domiciliu în Ungaria nu au dreptul să voteze listele candidaţilor ungari. Ei îşi pot exercita dreptul lor de vot în ţările UE unde îşi au reşedinţa permanentă./rganciu/dsirbu

MTI – 1 martie