Trei operații pe coloană și creier o vor ajuta să meargă!

Elena s-a născut cu mai multe malformații grave, iar doctorii români au reușit să o salveze cu mari eforturi. Prima operație a suferit-o la două zile de la naștere – mielomeningocel, formă cea mai gravă de spina bifida. Din păcate, la o luna de la naștere, a apărut hidrocefalia – acumulare de lichid în cutia craniană. A fost operată din nou, prin introducerea unui drenaj cu care va trăi toată viața.

Au urmat alte momente grele pentru micuță, un varus equin operat, însă fără rezultat deoarece malformatia a recidivat. Mai mulți doctori din centre universitare din țară i-au spus că Elena nu o să meargă niciodată, însă familia a refuzat să accepte acest lucru.

Anul trecut, Elena a fost operată la București, operația fiind achitată din fondurile strânse de Asociația „Salvează o inimă” în mediul online, iar de atunci fetiță urmează un program intens de recuperare.

La un an de la operație, fetiță a fost consultată de un profesor turc, specialist în neurochirurgie și Elena mai are nevoie de 3 operații vitale (la cap, zona cervicală și la coloană) pentru că visul ei să se împlinească. Aceste intervenții neurochirurghicale trebuie făcute urgent, deoarece măduva este prinsă de cicatricea primei operații la coloană (mielomeningocel – operație efectuată la 2 zile după naștere), nervii care controlează mersul și continența urinară fiind afectați.

Cele 3 operații sunt:

  • repunerea în funcțiune a valvei ce drenează lichidul cefalorahidian (Hidrocefalie),
  • operația de decompresie a malformatiei Arnold Chiari,
  • desprinderea nervilor de vechea operație de mielomeningocel.

Acestea vor fi efectuate în timp de o singură luna la interval de 5-10 zile între operații și costă în total 33.000 Euro, mult peste posibilitățile familiei. Asociaţia “Salvează o inimă” a răspuns prompt din nou la strigătul de ajutor al familiei şi au reluat campania de strângere de fonduri pe platforma sa de donaţii – https://salveazaoinima.ro/campaigns/elena-spiridon-2/, unde peste 1000 de români au dăruit din puţinul pe care-l au pentru a o salva pe Elena.

Până în prezent s-au donat în total aproximativ 15.000 de Euro. De asemenea, donaţiile mai pot fi făcute şi prin SMS, la 8832, cu textul “Elena” sau prin transfer bancar în consturile Asociaţiei: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei), RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari).

Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 350 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 80.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații peste 3.500.000 de Euro şi peste 900.000 de Euro din campanii de donaţii prin SMS. Pentru merite deosebite, Asociația “Salvează o inimă” a fost nominalizată la mai multe gale importante dedicate ONG-urilor, printre care amintim: Gala “Oameni pentru Oameni” (2014, 2015 și 2016), Gala “Societății Civile” (2016 şi 2017), Gala “Oamenii Timpului” (2015) și Gala “Zece Oameni de Valoare” (2016).