Germanul Albrecht Dürer, sofisticat mânuitor al penelului în vremea umanismului renascentist, se numără printre cei care şi-au imortalizat, în operele lor, îndrăgitele mame. Într-o pictură pe lemn din 1490, care face parte dintr-un diptic înfăţişându-i pe părinţii săi, portretul Barbarei Dürer aduce în faţa privitorului o femeie încă tânără, purtând o rochie roşie şi o bonetă albă, cu o eşarfă lungă coborând pe gât, faţa îi este luminată cu tuşe de alb, subliniate în jurul ochilor, dându-i un aer aristocratic. Într-un alt portret, în cărbune, al mamei sale la vârsta de 63 de ani, din 1514, Dürer zăboveşte asupra ravagiilor bătrâneţii, descriind o figură aproape scheletică, cu pielea ridată, plină de umbre, ochii distingându-se cu greu, iar privirea părând a exprima o disperare a neputinţei. O personalitate dominantă a Şcolii din Bologna şi unul dintre pictorii favoriţi ai faimoasei familii Borghese, Guido Reni îşi picta mama, pe Ginevra Pozzi, în 1612, pe un fundal negru, într-o mantie neagră, cu accente de alb la glugă, descriind-o prin trăsături ferme, esenţializate, cu o prezenţă sobră, statuară şi o certă expresie a distincţiei. Olandezul Rembrandt van Rijn, unul dintre cei mai importanţi artişti ai lumii, adesea a apelat la mama sa, Neeltgen Willensdr, pentru a-i servi drept model, în gravuri şi în pictură, în care a surprins, în linii esenţiale, însemnele vârstei. În gravurile din 1628 şi 1631, fizionomia chipului ei ridat este descrisă cu tandreţe şi delicateţe. Într-un tablou din 1629, Rembrandt studiază cu o profundă curiozitate mărturiile vremelniciei. Ochii adânciţi privesc în jos, vălul de doliu exprimând simbolic durerea din ei, iar lumina îi cade direct pe figură, orientând atenţia privitorului asupra trăsăturilor. Tabloul a intrat în colecţia regelui Carol I al Angliei, alături de alte două opere, acestea fiind primele lucrări ale artistului ajunse într-o colecţie britanică. Portretist de vază al Angliei, al patrulea preşedinte al Academiei Regale de Artă, Sir Thomas Lawrence şi-a înfăţişat mama într-o schiţă, în 1797, prin trăsături clar conturate, denotând blândeţe şi o înclinaţie spre meditaţie, într-un joc fin al albului şi liniilor trasate cu brun. Remarcabil înnoitor al picturii de sfârşit de secol XIX, Paul Cézanne realizează un portret al mamei sale, în 1867, pe un fond negru, într-o rochie neagră, centrul de interes fiind figura încadrată de un batic alb ce înveleşte armonios conturul feţei. Cézanne o reprezintă pe mama sa şi în altă lucrare, în 1868, împreună cu sora pictorului, într-o scenă domestică, învăluită în tihnă. Regăsindu-se printre născocitorii impresionismului, alături de Claude Monet, Édouard Manet, Edgar Degas sau Paul Cézanne, francezul Pierre-Auguste Renoir capta pe pânză o imagine a mamei sale, în 1860, aşezată în semiprofil, pe fond negru, întâmpinându-şi privitorul cu o privire blândă, având drept centru de interes ochii, cu o sclipire aparte. Edouard Manet, în tabloul ‘La Mère de Manet dans le Jardin de Bellevue’, reda în 1880 un chip abia zărit sub o pălărie mare, neagră, trasând o diagonală ce delimitează personajul de natura viu colorată, într-un contrast dominant de roşu şi verde. Postimpresionistul francez Henri de Toulouse-Lautrec a descris-o pe mama sa, Adele Zoe de Toulouse Lautrec, în mai multe ipostaze, fie luând micul dejun, cu o ceaşcă de cafea în faţă, având în fundal un colţ de peisaj furişat pe o fereastră, fie pe bancă, într-o gradină, bucurându-se de arbuştii înverziţi şi de delicate flori albe, sau în salon la Malro, citind o carte, fie în faţa unui pian, cu încă un personaj feminin. O figură elegantă, nobilă, în perfectă armonie cu mediul înconjurător, fie în natură, fie în intimitatea unei încăperi. Atipicul spaniol şi francez deopotrivă, Pablo Picasso, a optat pentru un pastel pe hârtie pentru a o reprezenta pe mama sa, în 1896, într-o rochie albă, cu o specială luminozitate a figurii şi o tandreţe aparte. Acest portret al Mariei Picasso a fost realizat într-o tehnică rafinată, diferit de anterioarele schiţe de mici dimensiuni pe care i le făcuse mai demult, în albumele sale de desen. Figura ei este aşezată în profil, odihnindu-se, pe jumătate adormită, cu capul uşor înclinat în faţă, cu un aer placid. Olandezul Vincent van Gogh o picta pe mama sa, în 1888, după o fotografie alb-negru. O respectabilă doamnă din clasa de mijloc, mândră, oarecum îngrijorată, dar zâmbind, pe un fundal verde, în contrast cu negrul rochiei şi cu luminozitatea feţei. Aventurier de geniu, francezul Paul Gauguin, contura în 1890 un portret al mamei sale, Aline Gauguin, pe un fundal galben, dezvăluind o femeie încă tânără, enigmatică. Sculptorul italian Alberto Giacometti realiza, la 14 ani, în 1915, un portret al mamei sale, în creion. Figura ei este înclinată înainte, cu privirea îndreptată în jos, parcă prinsă într-o activitate, în alte schiţe apărând clar concentrată la gătit sau cusut. Misterios exponent al suprarealismului, italianul Georgio di Chirico, realiza în 1911 un portret al mamei sale şezând lângă o fereastră, purtând o rochie neagră cu mâneci din dantelă, cu o expresie a unei cumpătate eleganţe. Considerat unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai artei vieneze moderne, alături de Gustav Klimt şi Oskar Kokoschka, Egon Shiele o reprezenta, în 1911, pe mama sa întinsă pe un pat, cufundată în somn, cu un accent special pe expresia ei aducătoare de linişte. Adoptând formele geometrice fundamentale şi spaţiile fragmentate specifice cubismului, spaniolul Juan Gris o picta, în 1912, pe mama sa, din memorie, distorsionând voit trăsăturile feţei, lansând privitorului o provocare pentru identificarea ei. Compoziţia este echilibrată, în nuanţe de gri şi brun, faţa este îmbinată dintr-o multitudine de planuri care se grupează dinamic, asemenea unui caleidoscop. Salvador Dalí o înfăţişa, în 1920, pe mama sa, doña Felipa Dome Domenech De Dalí, într-o reprezentare figurativă, cu un aspect elegant şi sobru. După dispariţia ei, Dalí avea să reia, în stil suprarealist, tema maternă, în ‘Enigma del Deseo – Mi madre, mi madre, mi madre’, în 1929, imaginând un peisaj deşertic, cu o imensă rocă galbenă în mijloc, măcinată de mici cavităţi în care este scris ‘ma mère’. Născut la Pittsburgh într-o familie de imigranţi lemkieni, personalitate a curentului artistic american Pop Art, Andy Warhol a reprezentat-o pe mama sa, Julia Warhola, în 1974, într-o rochie roşu cu negru, pe un fond albastru, într-un contrast accentuat. Cu acest portret, Julia Warhol, deopotrivă robustă şi relaxată, cu o expresie blândă şi zâmbitoare, se alătură unei galerii care îi reuneşte pe Liz Taylor, preşedintele Mao, Jackie Kennedy, Mick Jagger, Marilyn Monroe, Elvis Presley, Michael Jackson şi regina Elisabeta a Marii Britanii.
Autor: Cristina Zaharia
