Personificare a fertilităţii sau maternităţii în multe mitologii străvechi, zeiţa-mamă este adesea asociată cu pământul, cu natura, fiind uneori numită Mama-Pământ sau Pământul-Mamă. În mitologia Inca, a celui mai întins imperiu al Americii precolumbiene, zeitatea feminină Pachamama este venerată de indigenii strâns legaţi de strămoşi şi de cultivarea pamântului, din regiunea Anzilor, din Peru, Bolivia, Ecuador, nordul statului Chile şi nordul Argentinei. Apărătoare a recoltelor şi a celor ce trudesc pentru ele, ea poate fi menţionată ca Pachamama, Pacha Mama sau La Pachamama, ‘pacha’ însemnând în limba aimara, vorbită de nativii din America de Sud, ‘pământ, lume, univers, timp’. Pachamama este o zeitate protectoare, nu creatoare, ce stă pavăză pentru oameni, viaţă şi fertilitate, iar altarele ei puteau fi roci sau forme de relief sacre, ori trunchiuri de copaci legendari. Practicanţii ritualurilor în onoarea sa îi sacrifică lame sau porcuşori de Guineea şi îi dăruiesc podoabe.
De la începutul secolului al XVII-lea datează o primă reprezentare cunoscută a zeităţii Pachamama în cosmologie, consemnată de cronicarul peruvian Juan de Santa Cruz Pachacuti Yamqui Salcamayhua, după o imagine a Templului Soarelui Qurikancha, construcţia sacră Inca situată în centrul geografic al oraşului Cusco din Peru. Construit de civilizaţia precolumbiană, sau ‘Monolitul Bennett’, după numele arheologului american care l-a descoprit, în 1932, Wendell Bennett, este cel mai mare monumement al său găsit în Bolivia, în apropierea Lacului Titicaca, aflat acum la Complexul Arheologic Monumental de la Tiahuanaco, înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO. Monoblocul de piatră, numit şi ‘Stela Pachamama’, are o înălţime de 7,30 metri, o lăţime de 1,20 metri şi o greutate de18,5 tone.
Odată cu sosirea lor pe pământurile andine, misionarii catolici, aduşi pe aceste tărâmuri de marile descoperiri geografice, au interpretat riturile întâlnite aici ca fiind idolatrie şi au încercat să le elimine, însă rezistenţa întâmpinată a fost fermă, aşa încât au căutat apoi o modalitate de a asocia cultul local şi credinţa creştină. Încercând o asociere simbolică a străvechii zeităţi Pachamama cu Fecioara Maria, ei au dorit astfel să îi atragă pe indigeni spre religia catolică, iar sincretismul dintre elementele simbolice legate de Pachamama şi cele atribuite Fecioarei Maria a fost perpetuat de-a lungul perioadei coloniale. În Peru, mai ales la Puno, Pachamama a fost regăsită în Virgen de la Candelaria (Fecioara de Candelaria), protectoare a multor oraşe şi ţări latino-americane, care are o grandioasă sărbătoare ce îmbină tradiţii catolice cu motive ale cosmologiei andine. În Bolivia, Pachamama a fost asociată, în La Paz, cu Virgen de Copacabana (Fecioara de Copacabana), sfânta patroană a Boliviei, cu Virgen de Urkupiña (Fecioara de Urkupiña), în Cochabamba, şi cu Vírgen del Socavón (Fecioara de Socavón ), în Oruro. Cea mai cunoscută reprezentare a acestei fuziuni este o lucrare anonimă, cu titlul ‘Virgen-Cerro’ (Fecioara-Munte), de la Potosí, aflată la Museo de la Casa de la Moneda, cu tema încununării Fecioarei Maria, unde chipul şi mâinile sale sunt inserate în forma muntelui sacru al localnicilor, pe ale cărui pante apar simbolurile dualismului andin: Soarele şi Luna. Pictura are o recunoscută valoare artistică, istorică şi catehetică, întrucât indigenii puteau înţelege că venerând-o pe Pachamama, pe muntele lor sacru, o venerau totodată pe Fecioara Maria, adusă de religia catolică. Un magnific exemplu de evanghelizare andină, fără a se pierde rădăcinile culturale proprii, pictura a stat la originea unor compoziţii apărute în vremea barocului colonial pe această temă iconografică. Într-un alt tablou cu tema ‘Virgen-Cerro’, datat 1760, aflat la Museo Nacional de Arte din La Paz, este din nou subliniată această asociere.
Dacă amalgamul piesajului andin cu iconografia catolică a fost folosit de preoţii catolici pentru a-i convinge pe indigeni să îmbrăţişeze religia lor, artiştii andini colonizaţi au dorit protejarea şi perpetuarea credinţelor şi ritualurilor lor. Scene andine şi ale universului amazonian, cu ale sale spirite ancestrale, înfăţişează în operele sale cu tema Pachamama renumitul artist bolivian Roberto Mamani Mamani. Mamani are viziunea şi esenţa fiinţei andine cu privire la Madre Tierra. În operele sale se disting mai multe serii dedicate Mamei-Pământ, Madre Tierra, ca şi arhetipului feminin, sau maternităţii, în general, într-o avalanşă de culori vii, puternice, cu elemente ale naturii, exprimând energia cerului şi a pământului. Mamani îşi extinde tema şi la arta murală, pe zidurile unor clădiri, în aceeaşi gamă cromatică strălucitoare. În lucrarea sa ‘Pachamama Santa Tierra’, argentinianul Javier Luis Alberto descrie un personaj imens, care parcă iese din pământ, în tonuri de ocru, în faţa ei stând câţiva oameni care îi aduc prinos pentru hrana primită în dar. În viziunea artistei chiliene Elizabeth Sanhueza López, ‘Pachamama fertil’, zeiţa adormită uneşte, parcă, pământul şi cerul. ‘Pachamama’ sculptată în piatră roşie, meticulos stilizată de chiliana Marta Colvin Andrade domină peisajul din Parque de las Esculturas, din 1986, un muzeu în aer liber din Santiago de Chile. Pictorul columbian Cesar Bertel a expus, în 2017, la Cartagena, una dintre cele mai mari acuarele din lume, măsurând 12 metri, ca un omagiu adus Mamei-Pamânt, Pachamama, într-o imensă desfăşurare a naturii, cu o dominantă de verde. Expoziţia din Santo Domingo, din 2018, ‘Pachamama/Madre Tierra’ a artistului francez Michel Bizet a grupat 30 de picturi în diverse formate, explorând valorile complexe ale existenţei umane şi legătura lor cu pământul. Opera artistului argentinian Raúl Guzmán, ‘Monumento a la Pachamama’, din Santa Maria, provincia Catamarca, a fost inaugurată în 2001; este silueta imensă a unei femei gravide, cuprinzând cu privirea universul, având în spate un zid semicircular, înconjurată de o fântână sugerând cultul apei. Realizat în 1944 de argentinianul Miguel Pablo Borgarello, ‘Monumento de la Pachamama’, simbol al oraşului Morteros, contopeşte ca într-un creuzet tâlcurile pământului ca esenţă a vieţii, Pachamana-Madre Tierra, mai presus de orice. Înfiinţat în 1996, în localitatea Amaicha del Valle, în Tucuman, Museo de la Pachamama păstrează trăsăturile specifice populaţiilor din Valles Calchaquíes, din nord-vestul Argentinei. Conceput de artistul Héctor Cruz, pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi, muzeul are săli de geologie, antropologie şi ştiinţele naturii şi o sală de expoziţii de pictură, sculptură şi covoare, cu motive religioase, culturale şi sociale ale diferitelor triburi care au populat regiunea. Curtea edificiului numit şi La Casa de Piedra seamănă cu o fortăreaţă, unde sculpturile realizate din roci specifice zonei stau rânduite printre cactuşi şi arbuşti exotici.
Autor: Cristina Zaharia
