40 de crame şi peste 400 de vinuri premium de degustat – aceasta este oferta celei de-a 4-a ediţii a Festivalului „Vin la Braşov”, care continuă astăzi şi mâine la Casa Armatei din oraş. În acest an organizatorii vin cu mai multe surprize, printre care evaluarea vinurilor de către un juriu acreditat. O broşură cu acest top va fi apoi distribuită tuturor cramelor şi restaurantelor din Braşov şi publicată în mediul online pe un site specializat pe vinuri. Intrarea la eveniment costă 30 de lei de persoană. Odată cu achitarea taxei, vizitatorii primesc şase vouchere pe care le pot folosi la standurile cramelor, pentru degustare. Magazinul cu vin de vânzare este organizat la intrare./cpodea/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 martie)