Miniştrii europeni pentru afaceri europene vor dezbate, la Bucureşti, în Consiliul Afaceri Generale, cadrul financiar multianual 2021- 2027

Miniştrii europeni pentru afaceri europene vor dezbate astăzi, la Bucureşti, în Consiliul Afaceri Generale, cadrul financiar multianual 2021- 2027, dar şi priorităţile care ar urma să ghideze activitatea Uniunii în următorii 5 ani. La reuniunea organizată de Preşedinţia României la Consiliul Uniunii, la Palatul Băncii Naţionale, vor fi prezenţi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi comisarul european pentru buget şi resurse umane, Günther Oettinger.
Reporter: Carmen Gavrilă – În marja reuniunii, preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene organizează o întâlnire informală cu participarea reprezentanţilor statelor candidate: Albania, Republica Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia şi Turcia şi a reprezentanţilor Comisiei Europene. Apoi, în cadrul reuniunii informale propriu-zise a miniştrilor şi secretarilor de stat pentru afaceri europene va avea loc o dezbatere privind cadrul financiar multianual 2021 – 2027 şi una privind viitorul Europei, cu accent pe priorităţile care ar trebui să ghideze activitatea Uniunii în următorii cinci ani, în pregătirea noii agende strategice a Uniunii Europene. În ce priveşte cadrul financiar, până acum, toată lumea este de acord că viitorul buget va trebui să ofere Uniunii resursele necesare pentru atingerea obiectivelor următorilor şapte ani, într-un echilibru între politicile generatoare de creştere şi convergenţă şi răspunsul la provocări emergente./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 martie