Trăieşte natural, mănâncă tradiţional!, o campanie Radio România Antena Satelor

Radio România Antena Satelor, cu sprijinul Asociaţiei Pro Consumatori din România, desfăşoară în perioada 15 martie – 30 martie campania media Trăieşte natural, mănâncă tradiţional!, un demers de promovare a produselor tradiţionale româneşti susţinut de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Să mănânci tradiţional româneşte nu este un moft şi nici un slogan oarecare de marketing. Este perpetuarea unui fel românesc de a fi la care suntem adaptaţi biologic, este menţinerea în circulaţie a unui patrimoniu naţional, gustul şi savoarea cu care au crescut generaţii după generaţii şi un sprijin pentru truda unor mâini de român.

Obiectivul concret al campaniei radio derulate de Antena Satelor este acela de a încuraja consumul de produse tradiţionale româneşti (preparate după reţete vechi, fără adaosuri de aditivi) şi de promovare a micilor producători din zona rurală.

Seria de emisiuni de dezbateri radio va fi, totodată, prilej de analiză a problemelor cu care se confruntă producătorii de produse tradiţionale româneşti. Alte teme abordate în emisiuni vor fi legate de perspectivele anului 2019 privind comerţul şi exportul de produse tradiţionale, înregistrarea produselor tradiţionale la nivel naţional şi european, programele guvernamentale şi europene de susţinere a producătorilor de produse tradiţionale, siguranţa alimentară a produselor tradiţionale, aspecte fiscale şi legislative specifice, precum şi alte teme de interes pentru producătorii şi consumatorii de produse tradiţionale. Informări şi articole online care să sprijine mesajul şi obiectivele campaniei se vor posta pe site-urile Radio România Antena Satelor, Asociaţia Pro Consumatori şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Campania beneficiază şi de susţinerea unor personalităţi ale vieţii culturale şi sportive precum: Ivan Patzachin, Daniela Sofronie, Mitică Popescu, Mihai Mălaimare, Alexandru Pugna, Constantin Enceanu, Ovidiu Purdea Someş.

Conferinţa de lansare a campaniei media Trăieşte natural, mănâncă tradiţional! va avea loc la ora 10:00, pe 15 martie, de Ziua Internaţională a Consumatorilor, la Hotel Capitol, Calea Victoriei 29, Bucureşti.

RADOR – 12 martie