George Pell a fost condamnat la şase ani de închisoare

Un judecător australian l-a condamnat pe cardinalul George Pell la şase ani pentru abuzarea sexuală a doi adolescenţi în Catedrala Melbourne, în urmă cu 22 de ani. Cardinalul Pell, fost consilier al Papei, este cel mai important cleric condamnat pentru abuz asupra minorilor. Cardinalul Pell a apărut în sala de judecată, sprijinit în baston şi, pentru prima dată, a fost văzut în public fără gulerul preoţesc. El a stat flancat de şase gardieni şi nu a afişat nicio emoţie în timp ce judecătorul i-a descris faptele împotriva celor doi băieţi de cor drept vulgare şi cumplit de arogante. Sentinţa a fot transmisă în direct în Australia. Judecătorul şef Peter Kid a afirmat că Pell avea o putere imensă asupra victimelor sale. George Pell şi-a susţinut mereu nevinovăţia, afirmând că acest caz împotriva lui este o prostie ruşinoasă. El a început un apel împotriva sentinţei, care urmează să fie audiat în luna iunie. Momentan, i-a fost reţinut titlul de cardinal./aionita/ddaniela

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 martie)