Premierul Bulgariei: „Veniturile din combustibili au crescut cu 7%”

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a declarat că veniturile din combustibili au crescut cu 7% în ultima lună, ceea ce înseamnă că măsurile întreprinse au funcţionat. Şeful executivului de la Sofia a anunţat, la începutul şedinţei de guvern de miercuri, că cifrele au fost prezentate în cadrul întâlnirii sale săptămânale cu reprezentanţii Ministerului de Interne, Procuraturii, Agenţiei Naţionale pentru Venituri şi Vămilor, pe tema rezultatelor luptei împotriva contrabandei. În urmă cu circa o lună, în Bulgaria a fost lansat noul sistem de supraveghere video, prin care este monitorizat online fiecare proces de la sosirea cisternelor, până la vânzarea combustibilului în benzinării. Acesta reuneşte sistemele Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate, poliţiei, serviciului fiscal, vamal, poliţiei de frontieră, Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională. „Combustibilul pe care îl cumpără cetăţenii bulgari este de bună calitate şi respectă preţul real al petrolului şi acest lucru este demonstrat prin monitorizare permanentă”, a precizat premierul Borisov. Noul sistem din cadrul Centrului de coordonare interdepartamentală pentru combaterea contrabandei permite supravegherea video permanentă a fiecărui petrolier care intră în porturile din Bulgaria./ddaniela/sdm2

(www.novini.bg – 13 martie)