Calendarul evenimentelor, 14 martie – selecţiuni

 

– Preşedinţie

* Programul președintelui Klaus Iohannis:

  • ora 15:00 – Primirea negociatorului şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier – la Palatul Cotroceni

 

– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)

* Al VIII-lea Summit european al regiunilor și orașelor, organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Comitetul European al Regiunilor – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Str. Izvor nr. 2-4, sector 5 (14 – 15 mar.). Comisarul european, Corina Creţu participă la eveniment şi intră în dialog cu liderii regiunilor din Europa, în cadrul celui de-al 8-lea Summit european al regiunilor și orașelor

* Reuniunea Directorilor Generali pentru Energie, în cadrul căreia se vor aborda în principal, planurile integrate pe energie și schimbări climatice și totodată vor avea loc dezbateri privind Strategia pe termen lung a Comisiei Europene pentru reducerea emisiilor cu efect de seră – ora 9:00, la Universitatea Politehnică din București, Splaiul Independenței nr. 313. Organizator: Ministerul Energiei

 

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente

 

– Camera Deputaţilor

* Activităţi în comisiile parlamentare:

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale

 

– Guvern

* Programul premierului Viorica Dăncilă:

► Jud. Călăraşi

  • ora 10:00 – participă, alături de ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, la activitățile prilejuite de introducerea în serviciul de luptă permanent poliție aeriană, sub comandă națională, a aeronavelor F-16 Fighting Falcon – la Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă” Borcea

► Bucureşti

  • ora 14:00 – participă la dezbaterile prilejuite de cel de-al VIII-lea Summit european al regiunilor și orașelor – la Palatul Parlamentului, Sala A.I.Cuza
  • ora 16:00 – întrevedere cu negociatorul-şef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier – la Palatul Victoria

 

– Ministere

* Ministerul Mediului organizează conferința de închidere a proiectului „Elaborarea ghidurilor necesare îmbunătățirii capacității administrative a autorităților pentru protecția mediului în scopul derulării unitare a procedurii de evaluare a impactului asupra mediului (EGEIA)”, cod SIPOCA 19, My SMIS 118157” – ora 10:30, la Rin Grand Hotel, sala Berlin

* Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) organizează o conferinţă de presă cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor (15 mar.) – la sediul din Bucureşti. La eveniment sunt invitaţi să participe Marius Pîrvu – preşedintele ANPC, Liliana Mincă – vicepreşedintele ANPC, Emil Niţă – vicepreşedintele ANPC, Paul Anghel – director general al ANPC şi Irina Chiriţoiu – directorul Centrului European al Consumatorilor România (ECC România)

* Tulcea: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţia Generală de Pescuit – Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime, organizează un eveniment de informare cu privire la oportunităţile de finanţare europeană – ora 10:30. Se vor prezenta principalele măsuri care pot fi accesate, care sunt problemele identificate până acum şi când se vor deschide toate măsurile de finanţare

* Bruxelles: Participarea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, la cea de-a treia Conferință de la Bruxelles privind Sprijinirea Viitorului Siriei și al regiunii (13 – 14 mar.)

 

– Apărare, Interne

* Iaşi: Conferinţa naţională de asistenţă socială penitenciară, organizată de Penitenciarul Iaşi – ora 9:00, în sala Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universităţii „Al.I. Cuza”

 

– Partide

* Reuniunea Biroului Executiv al PNL – ora 10:00 şi cea a Biroului Politic Naţional al PNL – ora 13:00, la Camera Deputaţilor, sala grupului parlamentar al PNL

* Miercurea Ciuc: Conferinţă de presă organizată de preşedintele PLUS, Dacian Cioloş – ora 9:00

* Oradea: Conferinţă de presă organizată de UDMR Bihor – ora 10:00

* Târgovişte: Preşedintele Pro România, Victor Ponta, se află în vizită în judeţul Dâmboviţa

  • ora 17:00 – conferinţă de presă, la sediul Pro România

 

– Culte, Biserică

* Parohia Icoanei din Capitală organizează în perioada 12 – 18 martie, cu prilejul Duminicii Ortodoxiei (sărbătorită în prima duminică a Postului Mare), mai multe evenimente religioase şi culturale sub genericul „Icoana – fereastră spre Dumnezeu”. Evenimentul ajuns la a XII-a ediţie se desfăşoară cu binecuvântarea Patriarhului României. Din programul zilei:

  • ora 12:00 – Primirea la biserica Parohiei Icoanei a icoanei Maicii Domnului – Iordănița de la Așezământul Românesc de la Ierusalim și a raclei cu fragmentul din sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Efrem cel Nou de la Catedrala Patriarhală și așezarea lor spre închinare în baldachinul din fața bisericii

 

– Minorităţi

* Petroșani: Cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni (15 mar.) şi a aniversării a 171 de ani de la Revoluția Maghiară din 1848, trioul Hurdy-Gang va fi invitatul copiilor de la Centrul „Jézus Szíve”, pe care îi va încânta cu un spectacol muzical și de dans despre rolul istoric al verbunkului și prezența acestui gen în opera „Háry János” de Kodály Zoltán

 

– Administraţie

* Bistriţa: Conferinţă de presă la Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud – ora 12:00

* Braşov: Conferinţă de presă la Consiliul Judeţean Braşov – ora 12:00

* Iaşi: Conferinţă organizată de consilierii municipali ai PNL Iaşi – ora 11:30

* Piatra-Neamţ: Conferinţă de presă la Primăria Piatra-Neamţ – ora 12:00

 

 

– Juridic

* Prezentarea Raportului de activitate al Administrației Naționale a Penitenciarelor – Direcției Naționale de Probațiune (ANP-DNP) pe anul 2018 – ora 10:00, la Institutul Naţional de Statistică, sala Amfiteatru, Bd. Libertăţii nr. 16

* Consiliul Superior al Magistraturii organizează un workshop dedicat dezvoltării noului Ghid de comunicare cu mass-media (14 – 15 mar.)

 

 

– Sindicate, Patronate

* Conferință de presă organizată de Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial, în solidar cu Sindicatul SindJust Bihor, Sindicatul Grefierul Alba, Sindicatul Dreptatea Vrancea, și în colaborare cu Asociația Grefierilor din România – ora 11:00, la sediul Blocului National Sindical, Str. Turturelelor nr. 11A, clădirea C, etaj 3

* Timişoara: Conferinţă de presă a Sindicatului Filarmonicii Banatul – ora 14:00

 

– Economic

* Conferinţa „Antreprenoriat fără gen”, organizată de Grupul de Presă BURSA, în parteneriat cu Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) – ora 9:30, la Palatul Bragadiru, Calea Rahovei nr. 147-153

* Conferinţă de presă organizată de ING Bank pentru prezentarea rezultatelor financiare din 2018 şi planurile de viitor – ora 9:30, la Point, Str. General Eremia Grigorescu nr. 10

* Evenimentul de lansare a raportului anual EFOR Expert Forum cu tema „Clientelism economic şi dezinformare media: două feţe ale aceleiaşi monede în campanii electorale. Influenţa Rusiei în România, Moldova, Georgia şi alte ţări vecine” – ora 11:00, la Hotel Athenee Palace Hilton

* Evenimentul de inaugurare a Camerei de Comerţ Bilaterale România-Egipt, organizat de Asociaţia Camera de Comerţ Bilaterală România-Egipt – ora 12:00, la Phoenicia Grand Hotel, Sala Kadisha

* Construct-Ambient Expo, târg internaţional de tehnologii, echipamente, utilaje şi materiale pentru construcţii, amenajări interioare şi exterioare, decoraţiuni şi piscine – la Romexpo (14 – 15 mar.)

* Romtherm, expoziţie internaţională pentru instalaţii, echipamente de încălzire, răcire şi de condiţionare a aerului – la Romexpo (14 – 15 mar.)

* Expo Flowers & Garden, expoziţie internaţională de flori, amenajări peisagistice, horticultură şi grădinărit – la Romexpo (14 – 17 mar.)

* Antique Market I, târg de obiecte de artă şi antichităţi – la Romexpo (14 – 17 mar.)

 

 

– Medicină, Sănătate

* Colegiul Medicilor din Municipiul București organizează, în perioada 14 – 16 martie, manifestarea științifică „Conferința CMMB”, ediția a VII-a – ora 9:00, la Crystal Palace, Calea Rahovei nr. 198A

* Arad: Conferinţă de presă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad – ora 11:00

* Bistriţa: Conferinţă de presă la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud – ora 10:00

* Cluj-Napoca: MedicHub organizează Conferinţele Pediatru.ro 2019, cu sprijinul Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu – Rusescu” şi al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, tema acestei ediţii fiind „Tendinţe noi în practica pediatrică” – la Grand Hotel Napoca (14 – 15 mar.)

* Cluj-Napoca: Workshop-ul Național de Somnologie cu tema „Apneea în Somn – O Patologie Multidisciplinară”, care se va desfășura între 14 și 15 martie, la Aula UMF „Iuliu Hațieganu”, etaj 1, Str. Gh. Marinescu nr. 23. Programul științific al manifestării cuprinde comunicări, demonstrații practice și cazuri clinice legate de posibilitățile diagnostice și terapeutice în tulburările respiratorii din timpul somnului

 

– Academie

* Bratislava, Slovacia: Lansarea traducerii în limba slovacă a volumului „Istoria Transilvaniei”, în prezenţa acad. Ioan Aurel Pop care susţine conferinţa: „Formarea României moderne şi noua arhitectură politică a Europei Centrale şi de Est după Primul Război Mondial” – ora 10:30, la Universitatea Comenius din Bratislava

 

– Învăţământ

* Conferința organizată de Asociația Business Service Leaders in Romania (ABSL), despre salarizarea în industria de business services, despre rolul automatizării, dar și despre programul de învățământ superior dezvoltat de ABSL împreună cu ASE București – ora 10:30, în sala „Virgil Madgearu”, la ASE

* DB Global Technology şi Universitatea Politehnică din Bucureşti organizează o discuţie despre programul de master intitulat „Master in Financial Computing”, rezultat în urma unui parteneriat public-privat între aceste două instituţii – ora 10:45, la sediul Centrului de Cercetări PRECIS din Cladirea Precis, sala 105, Universitatea Politehnică, Bd. Iuliu Maniu nr. 6

 

* Jud. Constanţa: În perioada 14 – 15 martie, Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează Târgul de primăvară al ofertelor educaționale din învățământul profesional meseriilor desfăşurat sub titlul „Ştiu să-mi aleg meseria!”, la eveniment participând unitățile școlare cu oferte de pregătire pentru învățământul profesional şi învățământul profesional dual. Din program:

► Constanța

  • ora 11:00 – Deschiderea oficială – la Casa de Cultură

► Medgidia

  • ora 11:00 – Festivitate de deschidere – la Casa de cultură „I. N. Roman”

* Timişoara: Deschiderea festivă a cursului „Revoluția de la Timișoara din 1989, trei decenii de libertate”, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) – ora 18:00, în Aula Magna „Ioan Curea” a UVT. Cursul este deschis tuturor categoriilor de participanți: studenți ai UVT, studenți ai altor universități, elevi, altor categorii de persoane interesate de evenimentele revoluționare de la Timișoara din 1989

 

– Mass-Media

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituţiei

 

– Cultură

* Concert susţinut de Big Band-ul Radio, sub bagheta dirijorului și compozitorului Ionel Tudor, solist Berti Barbera – ora 19:00, la Sala Radio. Prezintă: Ștefan Naftanailă

* Dezbatere despre portretele și chipurile din expoziția „Memoria chipului. Portretul în Europa sec. XVI-XVIII”, în cadrul prezentării „Opera sub lupă”, susţinută de istoricul de artă și curatorul expoziției, Cosmin Ungureanu – ora 16:00, la Muzeul Naţional de Artă al României, parterul Galeriei Naţionale

* Muzeul Municipiului București organizează conferința „Lumină și spațiu sacru”, susținută de Augustin Ioan – ora 18:30, la Palatul Suțu. Coordonator: Cătălin D. Constantin

* Lansarea volumului „Compromisul. O istorie politică și filozofică“ de Alin Fumurescu, apărut recent la Editura Humanitas, în traducerea lui Doru Căstăian – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. La eveniment vor vorbi, pe lângă autor, Cătălin Avramescu, Sever Voinescu şi Doru Căstăian

* Concert susţinut de Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijor – Cem Mansur, şi solişti Mihaela Martin, Veronica Anuşca, Antonela Bârnat, Nicolae Simonov şi Ştefan Lamatic – ora 19:00, la Ateneul Român. Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner (14 – 15 mar.). Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Are loc o nouă ediţie a proiectului de dezbateri culturale a Cafenelei critice, în cadrul căreia vor avea loc dezbateri despre romanul „Biciul disprețului. Povestea unui stigmatizat” / „Die Peitsche im Antlitz. Geschichte eines Gezeichneten”, semnat de Franz Xaver Kappus (ofițer austriac, jurnalist și scriitor de limba germană, originar din Banat), „roman despre Timişoara şi despre Rilke, despre diversitatea culturală a Banatului şi despre istoria complicată a secolului XX” – ora 18:00, la Casa de cultură „Friedrich Schiller”, Str. Batiştei nr. 15, lângă fostul sediu al Ambasadei SUA. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* „Artist in Residence” continuă cu cel mai original proiect al bateristului bulgar Bobby Petrov, „Jazzanitza”, ce îmbină jazzul contemporan cu elementele muzicii folk bulgărești – ora 20:00, la ARCUB, Sala Mare, Str. Lipscani nr. 84 – 90. Concertul face parte din cea de-a III-a stagiune de jazz „Artist In Residence”, organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB și curatoriată de Cristian Soleanu

* Concert susţinut de Mihai Mărgineanu – ora 21:30, în Hard Rock Cafe

* Braşov: Orchestra Filarmonicii Braşov prezintă un Concert simfonic sub bagheta dirijorului Cristian Oroşanu, solist – Remus Azoiţei (vioară) – ora 19:00, la Sala Patria. Printre partenerii media: Radio România Târgu-Mureş, Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Constanța: Proiecția filmului intitulat „Doamna mărilor”, dedicat Fregatei „Mărăşeşti” şi realizat de Studioul Multimedia din cadrul Redacției „Observatorul militar” – ora 16:00, la Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Bd. Ferdinand nr. 56

* Piatra Neamţ: Pentru rolul său semnificativ în evoluția fenomenului artistic nemțean, Muzeul de Artă din Piatra Neamţ dedică artistului Clement Pompiliu o expoziție care evocă personalitatea și opera sa. Evenimentul «In Memoriam, Clement Pompiliu (1923-1985)» reunește o parte din sculpturile artistului, desene, schițe, dar și material foto-documentar. Expoziția poate fi vizitată în perioada 14 martie – 30 aprilie, iar vernisajul are loc de la ora 16:30

* Ploieşti: Concert susţinut de pianistul Horia Maxim și Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu”, la al cărei pupitru dirijoral se va afla maestrul Radu Postăvaru – ora 19:00

* Sfântu Gheorghe: Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Asociaţia „Ştefadina” Bucureşti şi Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna”, în parteneriat cu Fundaţia „Mihai Viteazul” şi Despărţământul ASTRA Covasna-Harghita organizează evenimentul „Primăvara culturală la Sfântu Gheorghe” (14 mar. – 12 apr.). Din programul zilei:

  • ora 11:00 – Masa rotundă cu tema „Români pentru români. Solidaritate cu românii din Covasna şi Harghita”, cu participarea unor asociaţii şi societăţi din Ţară care au sprijinit activitatea cultural-ştiinţifică şi civică din Arcul Intracarpatic la Hanul „Nufărul” Reci

* Timişoara: Muzeul Național al Banatului este prezent cu mai multe evenimente. Din program:

  • ora 18:30 – Vernisaj expoziție de pictură „Îngerii dintre noi”- Gina Dragomir – la Centrul Multifuncțional Bastion, Bastionul Theresia, corpul C
  • ora 18:30 – Vernisaj expoziția „Doctrina apriori et a posteriori”- Gabriel Kelemen – la Bastionului Maria Theresia- mansarda B2
  • ora 19:00 – Vernisaj expoziția „Sculptură din colecția Herczeg” – Bastionul Maria Theresia-mansarda B1

* Timişoara: Spectacolul „Degețica” – ora 11:00 și ora 12:30, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”

* Lisabona: Galeria Institutului Cultural Român de la Lisabona (Rua de Barão 10, Alfama) va găzdui, în perioada 14 martie – 3 mai, expoziţia Hanuman a artistului Mircea Muntenescu. Vernisajul are loc de la ora 19:00, în prezența artistului și a lui Fernando Couto e Santos, eseist și cronicar literar

* Paris: Astăzi are loc inaugurarea standului României la Salonul Cărţii de la Paris – ora 18:00, la Porte de Versailles. Alături de oficialităţi participă preşedintele ICR – Liliana Ţuroiu, şi vicepreşedintele Mirel Taloş. Graficianul, Valeriu Pantilimon susţine un performance în premieră, „Voi fi mâna gândului tău”

* Seghedin, Ungaria: Sub auspiciile Sezonului România – Franța, Institutul Cultural Român Budapesta organizează, împreună cu Agenția Consulară a Franței la Seghedin, Alliance Francaise de Szeged și Corso Café din Seghedin, un concert-eveniment de jazz, cu participarea „Luiza Zan & Friends” – ora 18:00, la Corso Café. Luiza Zan (România) – voce, Marc Buronfosse (Franţa) – contrabas și Toma Dimitriu (România) – pian vor susține un concert de freejazz inclus pe agenda Festivalului Francofoniei în Ungaria

* Tel Aviv: Are loc vernisajul primei expoziții solo a artistului român Alex Mirutziu în cadrul căreia vor fi prezentate lucrări video ale artistului și un performance interpretat de dansatori israelieni (14 mar. – 18 apr.)  – ora 20:00, la Centrul de Artă Contemporană din Tel Aviv, Str. Tsadok ha-Cohen nr. 2a. Evenimentul este organizat de Centrul de Artă Contemporană din Tel Aviv în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Tel Aviv

 

 

– Sport

* Conferinţă de presă premergătoare evenimentului de dans sportiv Dancemasters – ora 10:30, Sala Polivalentă „Ioan Kunst-Ghermănescu. Participă preşedintele WDSF, Shawn Tay, preşedintele FRDS, Vasile Gliga, campionul naţional Rareş Cojoc

* Meci din etapa a 22-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CS Dinamo Bucureşti – AHC Potaissa Turda – ora 17:30, la Sala Polivalentă Dinamo

* Craiova: Lansarea volumelor „O iubire alb-albastră” şi „Cronici şi Avancronici din anii devenirii Craiovei Maxima”, autor Ştefan Tunsoiu – ora 12:00, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristina Aman”

* Baku, Azerbaidjan: Gimnaştii Marian Drăgulescu şi Cristian Băţagă participă la Cupa Mondială (14 – 17 mar.)

* Budapesta: SC Miercurea Ciuc dispută al doilea său meci din semifinalele competiţiei regionale de hochei pe gheaţă Erste Liga, în deplasare, cu UTE – ora 19:30, patinoarul Újpesti

 

 

 

– Diverse

* Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale „Cecilia Cuțescu-Storck, 140 de ani de la naștere” – în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/. Această emisiune de mărci poştale este dedicată celebrării vieții și personalității primei profesoare de arte decorative din România, remarcată și ca prima femeie profesor la o universitate de artă de stat din Europa

 

 

– S-a întâmplat într-o zi de 14 martie

* Acum 182 de ani (1837) apărea, la Iaşi, cu întreruperi, până în septembrie 1838, „Alăuta românească” (supliment al ziarului „Albina românească”), sub redacţia lui Gheorghe Asachi, apoi a lui Mihail Kogălniceanu, prima revistă literară din Moldova (14/26)

* Acum 138 de ani (1881) Parlamentul a votat Legea prin care România devenea regat. Prinţul Carol I a primit pentru sine şi pentru urmaşii săi titlul de rege al Românei, fiind încoronat la 10/22 mai 1881. În urma proclamării regatului, România şi-a consolidat poziţia în sistemul relaţiilor internaţionale, în special în Europa, dând, în acelaşi timp, un impuls mişcării de emancipare naţională a românilor de dincolo de Carpaţi (14/26)

* În urmă cu 124 de ani (1895) a fost inaugurat Palatul Fundaţiei Universitare „Carol I”, în prezenţa regelui. Edificiul, construit după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, a devenit, la 12 iulie 1948, instituţie de stat numită Biblioteca Centrală Universitară. După evenimentele din decembrie 1989, când construcţia a fost avariată şi un important fond de carte a fost distrus, biblioteca a fost reconstruită şi dată în folosinţă în decembrie 2001

* Acum 53 de ani (1966) avea loc premiera filmului „Răscoala”, în regia lui Mircea Mureşan, după romanul omonim al lui Liviu Rebreanu (în distribuţie: Ilarion Ciobanu, Nicolae Secăreanu, Ion Besoiu, Emil Botta). În acelaşi an, filmului i s-a decernat premiul pentru „Opera prima” la Festivalul de la Cannes

* Cu 29 de ani în urmă (1990) s-a constituit Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică, care are un rol important în cunoaşterea fenomenului criminalităţii din România, prin elaborarea unor studii specifice de diagnoză şi prognoză. Prin sentinţa civilă 1182 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti s-a admis cererea de înscriere ca persoană juridică a Societăţii Române de Criminologie şi Criminalistică, în acelaşi an, SRCC devenind membru al Societăţii Internaţionale de Criminologie

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1854: S-a născut Alexandru Macedonski, poet, prozator şi dramaturg; supranumit „poetul rondelurilor”, este primul reprezentant al simbolismului în literatura română; membru post-mortem al Academiei Române din 2006 (m. 1920) – 165 de ani

 

– 1857: A murit poetul Alexandru Sihleanu; volumul „Armonii intime”, apărut cu două luni înaintea morţii sale premature, dezvăluie o poezie romantică de factură byroniană, cu vocaţia cosmicului şi a fantasticului, anticipând motive eminesciene (n. 1834)

 

– 1887: A murit Carol Popp de Szathmary, pictor, fotograf, grafician, cartograf, heraldist şi litograf; considerat primul fotograf de artă român (a realizat primele fotografii-document ale Bucureştiului din vremea sa); a fost pictorul Curţii regale în timpul lui Carol I; unul dintre primii fotografi de război (a realizat un reportaj fotografic în timpul Războiului Crimeii); a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), imortalizând pe carton, apoi pe pânză, acţiunile soldaţilor români (n. 1812). NOTĂ: Unele surse (www.foto-magazin.ro, www.szathmari.ro) dau moartea la 3.VI.1887, iar altele la 3.VII.1887

 

– 1897, 14/27: S-a născut medicul Ionel S. Pavel; fondator şi director (1948-1967) al Centrului de Asistenţă a Diabeticilor din Bucureşti; unul dintre iniţiatorii studiilor sistematice de hepatologie şi diabetologie clinică în România; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1991)

 

– 1908, 14/27: S-a născut fizicianul Şerban (Florentin) Ţiţeica; întemeietor al şcolii româneşti de fizică teoretică, a studiat, cu precădere, termodinamica, mecanica cuantică şi fizica atomică; membru titular al Academiei Române din 1955, vicepreşedinte (1963-1985) şi vicepreşedinte cu delegaţie de preşedinte (1975-1976) al acestui for; fiul matematicianului Gheorghe Ţiţeica (m. 1985). NOTĂ: Mai multe surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 27 martie 1908 şi ca an al morţii 1986

 

– 1911: S-a născut (la Mănăstirea Horecii/Cernăuţi, azi în Ucraina) George Drumur (pseudonimul literar al lui George Pavelescu), poet, publicist, muzicolog şi traducător (a tradus din literatura rusă, din lirica germană, cehă şi slovacă) (m. 1992)

 

– 1919: S-a născut Alexandru Paleologu, scriitor, diplomat şi om politic liberal; deţinut politic în perioada 1959-1964 (m. 2005) – 100 de ani

 

– 1920: S-a născut Pavel P. Bellu, poet, prozator şi eseist (m. 1988)

 

– 1929: S-a născut (la Soroca, azi în R. Moldova) actorul de teatru şi film Iurie Darie (m. 2012) – 90 de ani

 

– 1930: S-a născut medicul chirurg pediatru Alexandru Pesamosca; unul din marile nume din istoria chirurgiei româneşti, care a rezolvat un număr foarte mare de cazuri (aproape 50.000), inclusiv în chirurgia plastică pediatrică (fără să fie chirurg plastic) şi în domeniul malformaţiilor congenitale ale copilului, indiferent de tipul malformaţiei; unele dintre operaţiile efectuate au constituit premiere mondiale (m. 2011)

 

– 1931: S-a născut actorul Aurel Giurumia (m. 2004)

 

– 1938: S-a născut regizoarea de film Ada Pistiner; a realizat filme documentare şi video; între anii 1986 şi 1989 a locuit în Israel

 

– 1940: S-a născut Luminița Cazacu, regizor, scenarist și scenograf de film de animație (m. 2011, la Paris)

 

– 1955: S-a născut Marta Petreu (pseudonimul literar al Rodicăi Marta Vartic, născută Rodica Marta Crişan), poetă, eseistă, profesoară şi editoare

 

– 1964: A murit Al.[exandru] O.[svald] Teodoreanu, cunoscut sub pseudonimul Păstorel, prozator, epigramist, poet, eseist şi traducător; fratele scriitorului Ionel Teodoreanu (n. 1894) – 55 de ani. NOTĂ: Dicţionarul cronologic-Literatura română dă ca dată a morţii 17.III.1964

 

– 1965: A murit inginerul energetician Dimitrie Leonida; a proiectat şi a condus lucrările de construire a centralei electrice Grozăveşti din Bucureşti; a elaborat (în 1908) primul proiect de construcţie a unui baraj la Bicaz şi de amplasare a unei centrale hidroelectrice (proiect realizat între anii 1951 şi 1960); a întemeiat primul muzeu tehnic din ţară (1908), azi „Muzeul tehnic prof.ing. D. Leonida”, şi a iniţiat prima expoziţie a electricităţii din România (1928) (n. 1883)

 

– 1972: A murit medicul Ioan Enescu; considerat unul dintre întemeietorii cardiologiei româneşti; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1884)

 

– 2012: A murit istoricul Şerban Rădulescu-Zoner; deţinut politic între anii 1959 şi 1962; deputat în două legislaturi (1992-2000); fost preşedinte al Alianţei Civice (martie 2001 – noiembrie 2006) (n. 1929)

 

– 2017: A murit cântăreaţa de muzică populară Ileana Ciuculete (n. 1952)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, prezintă raportul anual pe tema stării Alianţei, care aniversează 70 de ani de la înfiinţare

 

– Viena: Vizita preşedintelui bolivian, Evo Morales

 

– Strasbourg: Parlamentul European votează în sesiune plenară pe tema deschiderii negocierior comerciale între UE şi SUA

 

– Londra: Vot în Parlament pe tema raportului pentru Brexit dacă deputaţii resping acordul de retragere negociat de premierul britanic, Theresa May, cu UE şi o ieşire fără acord

 

– Ankara: O delegaţie a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, condusă de Andrew Dawson, va efectua o misiune pre-electorală de monitorizare, pentru a evalua campania şi pregătirea alegerilor locale care vor avea loc pe 31 martie

 

– New York: Consiliul de Securitate al ONU ia în discuţie mandatul misiunii ONU în Sudanul du Sud

 

– Washington: O comisie a Camerei Reprezentanţilor îl va audia pe secretarul de stat al Trezoriei, Steven Mnuchin, pe tema bugetului

 

– Sevilla: Reuniune a atelierelor de lucru pentru implementarea Convenției Europene a Peisajului, cu tema „Apa, peisajul și cetățenia în fața schimbărilor globale”, organizată în cooperare cu Ministerul spaniol al Culturii și Sportului, regiunea Andaluzia și Municipalitatea Sevilla, în cadrul Programului de lucru al Convenției Europene a Peisajului (14 – 15 mar.)

 

– Baikonur, Kazakhstan: Trei astronauţi, doi americani şi un rus, vor decola către Staţia Spaţială Internaţională (14 – 15 mar.)

 

– Londra: Vânzarea cu licitație a operelor de artă din colecția cântăreţului englez de origine cipriotă, George Michael (1963 – 2016)

 

– Los Angeles: Producătorul de automobile electrice, Tesla, va prezenta SUV-ul Model Y, în cadrul unui eveniment special care va avea loc la LA Design Studio

 

– Dublin: Festivalul Sf. Patrick  (14 – 17 mar.)

 

– Miami Beach, SUA: Reuniune a Consiliului FIFA  – Federația Internațională de Fotbal Asociație (14 – 15 mar.)

 

– Salonic, Grecia: Expoziţia „Suveniruri din Salonic”, care prezintă obiecte ce relevă prezenţa şi influenţa franceză în Salonic de-a lungul istoriei (14 mar. – 25 apr.)

 

– Melbourne: Marele Premiu de Formula 1 – Australian Grand Prix (14 – 16 mar.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Numărului Pi” (Pi Day); în această zi, în şcoli din întreaga lume, elevi şi profesori, folosind ca pretext celebrul număr, iau parte la tot felul de concursuri în cadrul cărora trebuie să calculeze cât mai multe zecimale ale acestuia

 

– „Ziua Mondială a Rinichiului” („Ziua Mondială de Prevenire a Maladiilor Renale”) este o iniţiativă comună a Societăţii Internaţionale de Nefrologie (ISN) şi Federaţiei Internaţionale a Fundaţiilor Renale (IFKF), lansată în anul 2006; marcată anual în a doua zi de joi din luna martie, ziua are menirea de a aduce bolile rinichiului în atenţia publicului larg, a medicilor şi autorităţilor

 

– 1681: S-a născut Georg Philipp Telemann, compozitor, dirijor, organist şi scriitor german (m. 1767)

 

– 1804: S-a născut Johann Strauss-tatăl, compozitor, violonist şi dirijor austriac (m. 1849) – 215 ani

 

– 1820: S-a născut Victor-Emmanuel al II-lea, rege al Sardiniei (1849-1861) şi primul rege al Italiei unificate (1861-1878) (m. 1878)

 

– 1847: S-a născut poetul şi dramaturgul brazilian Antonio de Castro Alves, unul dintre cei mai importanți autori brazilieni ai secolului al XIX-lea (m. 1871)

 

– 1853: S-a născut pictorul simbolist elveţian Ferdinand Hodler (m. 1918)

 

– 1882: S-a născut matematicianul polonez Waclaw Sierpiňski; considerat creatorul şcolii matematice în Polonia; în anul 1932 a predat la Facultatea de Ştiinţe din Cluj; membru corespondent (1932) şi apoi membru de onoare străin (1934) al Academiei Române (m. 1969)

 

– 1883: A murit Karl Marx, teoretician social şi economist german; fondatorul mişcării comuniste, al cărei program l-a elaborat împreună cu conaţionalul său Friedrich Engels, în 1848, în „Manifestul Partidului Comunist”; organizator şi lider al Internaţionalei I; pornind de la ideea de dialectică derivată din Hegel, a formulat, împreună cu Engels, bazele materialismului istoric; fondator al socialismului ştiinţific şi al economiei politice ştiinţifice; concepţiile sale filosofice, economice şi istorice au influenţat puternic societatea secolului al XX-lea (n. 1818)

 

– 1932: A murit George Eastman, inventator şi industriaş american; a realizat şi utilizat pentru prima oară, în 1878, plăcile de bromură gelatinoasă de argint în domeniul tehnicii fotografice; a inventat, în 1888, aparatul de fotografiat „Kodak”, iar în 1889 a brevetat filmul transparent de nitroceluloză; în 1892 a fondat „Eastman Kodak Company” (n. 1854)

 

– 1933: S-a născut actorul de film, producătorul şi scriitorul britanic Sir Michael Caine (numele real: Maurice Joseph Micklewhite)

 

– 1933: S-a născut Quincy Jones, cântăreţ, textier, compozitor, instrumentist (trompetist), producător, orchestrator american; mentor al unei întregi generaţii de artişti afro-americani; cunoscut în calitate de producător muzical al unor albume de succes lansate de Michael Jackson; deţine recordul de nominalizări la premiile Grammy (79), din care a câştigat 27 de trofee

 

– 1939: S-a născut Bertrand Blier, regizor francez de film (genul predilect – comedia neagră), scenarist, actor – 80 de ani

 

– 1942: S-a născut (în Polonia) informaticianul, profesorul şi publicistul olandez Grzegorz Rozenberg; unul dintre fondatorii calculului natural

 

– 1947: S-a născut Billy Crystal (nume la naştere: William Edward Crystal), actor, producător de film, scenarist, regizor, prezentator de televiziune, scriitor, cântăreţ şi comic american. NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1948

– 1983: A murit actorul, regizorul şi scriitorul francez Maurice Ronet (numele adevărat: Maurice Julien Marie Robinet) (n. 1927)

 

– 2006: A murit Lennart Georg Meri, scriitor, regizor şi politician estonian (a deţinut funcţia de preşedinte al Estoniei între anii 1992 şi 2001); a fost unul dintre conducătorii mişcării estoniene de independenţă faţă de URSS (n. 1929)

 

– 2010: A murit actorul de film american Peter Graves, cunoscut pentru personajul Jim Phelps din serialul de televiziune „Mission: Impossible”, difuzat între anii 1967 şi 1973 (n. 1926)

 

– 2012: A murit cineastul, romancierul şi documentaristul francez Pierre Schoendoerffer; membru fondator al academiei care decernează premiile César (n. 1928)

 

– 2012: A murit cântăreaţa de operă austro-suedeză Margareta Sjöstedt (n. 1923)

 

– 2018: A murit Liam O’Flynn, muzician irlandez, interpret la uilleann pipes (cimpoi irlandez); a reînviat cântecul tradițional irlandez (n. 1945) – 1 an