Realizator: Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susţine că sistemul de sănătate beneficiază în acest an de o suplimentare a bugetului cu 7,3 miliarde de lei, fiind cea mai mare sumă alocată vreodată acestui domeniu. În cadrul unei întâlniri cu aleşii locali ai PSD Ilfov, Liviu Dragnea a declarat că o dată cu promulgarea bugetului de stat, atât la nivelul administraţiilor locale, cât şi la nivelul ministerelor pot fi demarate programele de investiţii anunţate pentru 2019.
Reporter: Preşedintele PSD a anunțat că o dată cu promulgarea bugetului de stat, sunt disponibili 10 miliarde de euro prin Fondul de Dezvoltare și Investiții pentru proiecte ale autorităților locale. Pentru obținerea finanțării, primarii trebuie să depună doar autorizația de construcție, a precizat Liviu Dragnea:
Liviu Dragnea: Bani sunt, voință politică este, dar trebuie să spunem și lucrurile care nu funcționează cum trebuie. În continuare, în ministere și în agenții sunt oameni care au o singură preocupare: cum să scrie de ce nu se poate. De doi ani și ceva de zile noi suntem la guvernare, dar nu la putere. Eu nu am vorbit cu un primar care să nu se plângă de cât de mult timp îi trebuie să obțină niște avize sau niște aprobări și, în final, după un an, doi, i se spune că nu.
Reporter: Liderul PSD spune că noul Cod administrativ cuprinde soluții pentru astfel de situații și propune Guvernului să ia în calcul adoptarea prin ordonanță de urgență. O altă solicitare este adresată instituțiilor de control ale statului, care, potrivit liderului PSD, ar trebui să țină cont de prevederile Legii prevenirii și să susțină capitalul românesc.
Liviu Dragnea: Instituțiile statului să nu mai meargă peste peste firmele românești și cum ajung acolo, să plece neapărat cu o amendă sau, mai rău, să îi închidă prăvălia. Capitalul românesc trebuie protejat. Dacă o firmă greșește, trebuie să i se spună că a greșit şi să remedieze și să fie ajutată să funcționeze în continuare.
Reporter: În ceea ce priveşte Ordonanța 114, Liviu Dragnea a precizat că mai au loc discuții deocamdată, iar săptămâna viitoare nu e nicio șansă să fie adoptate modificări./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 martie) – Reporter: Angela Matei