Calendarul evenimentelor, 19 martie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 – Preşedinţie

* Programul preşedintelui Klaus Iohannis:

  • ora 18:00 – Participă la dezbaterea „Președinte sau cetățean/ om politic și societate civilă”, organizată, în cadrul Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului, de către Asociația One World Romania – la Palatul Universul, Mezanin, Str. Ion Brezoianu nr. 23-25

– Manifestări organizate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (ian. – iun. 2019)

* Grup de lucru informal de experți privind planificarea teritorială – ora 9:00, la Biblioteca Națională a României, Bd. Unirii nr. 22. Reuniunile Rețelei Punctelor de Contact privind Coeziunea Teritorială au loc de două ori pe an, fiind organizate de statul care deține președinția rotativă la Consiliului UE, la nivel de experți, de directori generali și la nivel de miniștri (19 – 20 mar.). Organizator: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

* „Consolidarea cooperării europene prin intermediul coproducţiilor” – conferinţă organizată de MCIN – Unitatea de Management a Proiectului cu sprijinul Comisiei Europene, în contextul Preşedinţiei României la Consiliul UE – ora 10:30, la Hotel Athenee Palace Hilton Bucureşti, Str. Episcopiei nr. 1-3 (18 – 19 mar.)

* Bruxelles: Reuniune a Consiliului Afaceri Generale – în Clădirea Justus Lipsius

  • Ministrul delegat pentru afaceri europene din cadrul MAE, George Ciamba, va prezida, două reuniuni ale Consiliului Afaceri Generale (CAG), pe ale căror agende se vor afla discuţii privind Brexit, Cadrul Financiar Multianual sau Consiliul European de primăvară (21 – 22 martie)

* Bruxelles: Are loc proiectul „Laboratorul de Imaginar” al artistului Adrian Damian, care își propune să exploreze potențialul interacțiunii dintre tehnologie și artă și care reprezintă, totodată, o mostră de creativitate românească: cu ajutorul unei instalații video interactive, alcătuită dintr-o cască neuronală și un dispozitiv de scanare a retinei, sunt înregistrate undele cerebrale în timpul lecturii și apoi transformate în proiecții video spectaculoase – care variază în funcție de interacțiunea fiecărui cititor cu textul – ora 18:00, la Biblioteca Solvay, Rue Belliard 137 A. Evenimentul este organizat de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană în parteneriat cu Vodafone

– Parlament

* Reuniunea interparlamentară dedicată Politicii Agricole Comune şi Politicii de Coeziune, organizată de Camera Deputaţilor în contextul dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene; participă preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache –  ora 15:00, la Sala „I.C.Brătianu” (19 – 20 mar.)

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 10:00 – Comisia pentru mediu – Corp E3, etajul 2, sala 323
  • ora 10:30 – Comisia pentru constituţionalitate – Sala 6057, etaj 6
  • ora 10:30 – Comisia pentru afaceri europene – sala President, corp B2
  • ora 11:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – Sala 5001, etaj 5
  • ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etaj 6, sala 6115
  • ora 12:00 – Comisia pentru comunitățile de români din afara țării – etaj 7, sala 7037/3
  • ora 12:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044
  • ora 12:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etaj 3, sala 3047
  • ora 12:00 – Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic
  • ora 12:30 – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții – Sala 3063, etaj 3
  • ora 13:00 – Comisia pentru administraţie publică – etaj 7, sala 7029

* Comisia pentru afaceri europene a Senatului organizează lansarea și dezbaterea raportului de cercetare „Marea Britanie – România. Relație specială după Brexit”, lucrare academică semnată de cercetători români și britanici renumiți – Cristian Nițoiu, Institute for Diplomacy and International Governance, London, UK,  Florin Păsătoiu, Center for Foreign Policy and Security Studies, Craiova, România, Tim Oliver, Institute for Diplomacy and International Governance, London, UK, Nicola Chelotti, Institute for Diplomacy and International Governance, London, UK – ora 10:30, la Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaților, sala President, corp B2

– Camera Deputaţilor

* Activităţi în Comisiile parlamentare:

  • ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii
  • ora 10:00 – Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – sala 7077, etaj 7
  • ora 10:00 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială – sala 23, et.PM, corp B4
  • ora 11:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – sala 3150
  • ora 11:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113, etaj 4
  • ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala 6115
  • ora 11:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – etaj P1, camera 29
  • ora 11:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, sala comisiei
  • ora 11:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – etaj P1, camera 29
  • ora 11:30 – Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare – sala comisiei
  • ora 12:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, corp B4, etaj 2
  • ora 12:00 – Comisia pentru sănătate şi familie – sala 2
  • ora 12:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala Mihai Viteazul
  • ora 12:00 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
  • ora 12:00 – Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic
  • ora 13:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
  • ora 13:30 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi – sala Comisiei

– Guvern

* Programul premierului Viorica Dăncilă:

  • ora 12:00 – Participă la ceremonia de semnare a protocolului de colaborare în vederea implementării eficiente a proiectului „TEAM – UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman – la Palatul Victoria
  • ora 13:00 – Prezidează şedinţa de guvern – la Palatul Victoria

– Uniunea Europeană

* Atena: Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, participă, în perioada 18 – 20 martie, la reuniunea ministerială pe teme de dezvoltare regională a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Temele de discuție abordate de înaltul oficial european se vor referi la răspunsurile oferite de bugetul UE și politica de coeziune la mega-tendințele înregistrate în plan european. Comisarul pentru politică regională se va întâlni cu Alexis Tsipras, prim-ministrul Greciei, Christos Spirtzis, ministrul pentru infrastructură și transport, și Nikos Pappas, ministrul pentru telecomunicații și mijloace media. Comisarul Corina Crețu va avea, de asemenea, întâlniri cu Ignacio Sanchez Amor, secretarul de stat spaniol pentru politica teritorială și cu Çetin Ali Dönmez, ministrul-adjunct turc pentru industrie și tehnologie. În timpul vizitei, înaltul oficial european se va întâlni și cu reprezentanții comunității românești din Atena. Din programul zilei:

  • Participă la a 7-a masă rotundă dedicată primarilor și miniștrilor, având ca temă dimensiunea urbană a politicii de coeziune

* Strasbourg: Comitetul anti-tortură al CoE publică un raport despre centrele de detenţie din România, după vizita efectuată în ţara noastră în februarie anul trecut

– Ministere

* Viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, împreună cu Gheorghe Popescu, consilier onorific al prim-ministrului, verifică stadiul lucrărilor la stadioanele Steaua Bucureşti şi Giuleşti „Valentin Stănescu”, obiective realizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii – ora 9:00

* Programul ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu:

  • ora 10:30 – Primirea ambasadorului Ordinului Suveran de Malta, Jakob Kripp, în vizită de rămas-bun – la sediul MAE
  • ora 12:00 – Primirea ambasadorului agreat al Confederației Elvețiene în România, Arthur Mattli, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare – la sediul MAE
  • ora 16:30 – Primirea ambasadorului agreat al R.P. Chineze în România, Jiang Yu, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare – la sediul MAE

* Primirea de către secretarul de stat din cadrul MAE, Maria Magdalena Grigore, a unei delegații a căilor ferate georgiene condusă de către directorul general David Peradze – ora 15:30, la sediul MAE

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 30 milioane lei

* Bruxelles: Ministrul culturii şi identităţii naţionale, Valer-Daniel Breaz, participă la conferinţa de nivel înalt Media Literacy, la invitaţia comisarului pentru Economie Digitală şi Societate, Mariya Gabriel

– Apărare, Interne

* Poliţiştii Brigăzii Rutiere vor desfăşura un antrenament pentru îmbunătăţirea îndemânării în conducerea motocicletelor – ora 12:00, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

* Braşov: Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Braşov – ora 10:00

– Partide

* Partidul Verde, membru al Parrtidului Verde European – grupul verzillor din Parlamentul European, organizează o conferinţă de presă – ora 12:30, la sediul din București, sector 3, Bd. Basarabia, nr. 238, Bl. MY5, parter (lângă stația de metrou Costin Georgian); participă preşedintele partidului Adi-Maria Simoiu

* Piteşti: Conferinţă de presă a PNL Piteşti – ora 12:00, la sediul PNL Piteşti

– Social

* Deschiderea conferinţei „HR Strategic 2019”, despre soluţii şi bune practici pentru elaborarea unui plan strategic de resurse umane, eveniment organizat de Revista HR Manager – ora 9:00, la DB Connect, Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6A

* Are loc „Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială”, a VI-a ediţie, eveniment organizat de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali (CNASR), cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale (19 martie) – ora 18:00, la Ateneul Român. Gala recompensează performanţa şi excelenţa celor mai merituoşi asistenţi sociali, instituţii guvernamentale şi neguvernamentale, personalităţi şi jurnalişti implicaţi în campanii sociale. Amfitrion al evenimentului, ambasadorul Excelenţei în Asistenţa Socială din România va fi ca în fiecare an Andreea Marin

* Seminarul cu tema „Iubirea în cadrul familiilor monoparentale” – ora 18:00, la Journey Pub, Str. George Enescu nr. 25. Întâlnirea va fi moderată de dr. Adrian Pășcuță, sociolog, lector în cadrul Universității de Vest din Timișoara și tatăl a 3 copii

* Bistriţa-Năsăud: Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud organizează întâlnirea între reprezentanţi ai mediului de afaceri şi cei ai şcolilor profesionale – ora 10:00, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean

 – Economic

* Conferința de presă anuală a Organizaţiei Germane pentru Turism (DZT) – ora 10:30, la Muzeul de Artă Recentă (MARe), Bd. Primăverii nr. 15. Participă ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti, Cord Meier-Klodt

* Întâlnire între maestrul bucătar francez, Emmanuel Perrodin şi elevii de la Colegiul Economic Viilor, în cadrul operaţiunii „Goűt de France / Good France”, eveniment organizat de Ambasada Franţei în România – ora 16:00, Colegiul Economic Viilor, Şos. Viilor nr. 38

* Buzău: Conferinţă de presă organizată de conducerea Staţiunii de Cercetări Legumicole Buzău – ora 11:00

* Galaţi: Începând cu ora 9:30, se va desfășura workshop-ul cu tema „INDUSTRY 4.0 – Provocarea momentului”, ce face parte dintr-o serie de evenimente interactive dedicate managerilor din companiile cu profil industrial din România. Evenimentul oferă acestora ocazia de a se întâlni cu specialiști ai celei mai mari companii de training industrial din România, Best Smart Consulting, precum și cu reprezentanți ai celor mai mari producători de soluții pentru industrie: Siemens, Digital Twins, Cisco și Koding

– Mediu

* Administraţia Naţională „Apele Române” organizează, cu ocazia sărbătoririi Zilei Mondiale a Apei (22 martie), simpozionul cu tema „Apă pentru toți. Nu lăsăm pe nimeni în urmă” – ora 9:30, în Amfiteatrul „Ion Heliade – Rădulescu” al Academiei Române, Calea Victoriei nr.125, sector 1

– Medicină, Sănătate

* Alianţa Pacienţilor Cronici din România şi Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România organizează şedinţa publică de dezbatere a proiectului privind Lista care cuprinde denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor de sănătate – ora 10:00, la sediul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Str. Dr. Leonte nr. 1-3

– Învăţământ, Cercetare

* Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 18 – 21 martie, la nivel naţional, simularea probelor scrise din cadrul examenului naţional de Bacalaureat, şi vor fi susținute de elevii de clasele a XII-a și a XI-a

  • Astăzi are loc proba E) b) – probă scrisă Limba şi literatura maternă

* Constanţa: Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC) organizează, în perioada 19 – 23 martie, o serie de evenimente sub egida „Zilele UOC 2019”. Din programul zilei:

  • Ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța academicianului Mugur Constantin Isărescu, guvernator al Băncii Naționale a României – ora 11:30, la sediul central al UOC, Aula B, Bd. Mamaia nr. 124

* Piteşti, jud. Argeş: Universitatea din Pitești organizează seminarul – dezbatere cu tema „România, UE, Rusia – istorie, relațiile actuale și tendințe” – ora 11:00, în Sala de Festivități a Campusului Central. Conferențiarul invitat să prezideze acest seminar este ambasadorul extraordinar şi plenipotențiar al Federației Ruse în România, Valery Kuzmin

– Arhitectură

* Cu ocazia vizitei de cercetare efectuate de asist. univ. drd. arh. Kleoniki Gkioufi de la Universitatea din Macedonia (Salonic, Grecia), Școala Doctorală de Urbanism organizează masa rotundă cu tema „București: o perspectivă internațională”, având ca scop dezbaterea unor teme comune legate de studiile efectuate asupra Municipiului București și perspective de colaborare – ora 17:00, Str. Mihai Moxa nr. 3-5

– Mass – Media, Publicitate

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00

– Cultură

* Vernisajul expoziției „Vestigii arhitecturale din colecția fotografică Alexandru Tzigara – Samurcaș” – ora 13:00, în Sala de expoziții a Bibliotecii Academiei Române (19 mar. – 5 apr. 2019)

* Vernisajul expoziţiei „Așa este, dacă vi se pare”, realizată de Gabriela Culic – ora 18:00, în Sala Mare a Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38), în prezența artistei, a curatorului Mălina Ionescu, a interpretei de jazz Maria Răducanu și a invitaților

* Primăria Municipiului București, prin Casa Artelor „Dinu Lipatti”, organizează, în perioada 19 – 24 martie, cea de-a III-a ediție a Festivalului „I Love Lipatti”, ce se va desfășura între orele 18:00 – 21:00, la Casa Artelor „Dinu Lipatti” din Bd. Lascăr Catargiu, nr. 12. Evenimentul va marca, astăzi, împlinirea a 102 ani de la nașterea pianistului român Dinu Lipatti, dar și a unui an de la inaugurarea celui mai nou Centru cultural de excelență al orașului București – Casa Artelor „Dinu Lipatti”. Printre partenerii media: Radio București FM. Programul zilei:

  • ora 18:00 – Deschiderea Festivalului are loc, odată cu vernisarea celor trei expoziții din Curtea și Saloanele Casei Lipatti: „Dinu Lipatti, viața și opera” – expoziție în aer liber, „Portrete din lumea lui Dinu Lipatti” – expoziție realizată de pictorul Paul Mecet, și „Familia Lipatti” – expoziție de fotografii. Cele trei expoziții vor fi accesibile publicului pe toată perioada Festivalului, între orele 17:00 – 21:00
  • ora 18:00 – Prima parte a proiecției de film „Dinu Lipatti, muzică și geniu”, o producție Trinitas TV, realizat de Mihaela Poenaru
  • ora 19:00 – Mădălina Dănilă va susține un Recital extraordinar de pian, cu lucrări de Dinu Lipatti, George Enescu și Johann Sebastian Bach

* Lansarea romanului „Sindromul Stavroghin”, de Alina Pavelescu, publicat de Editura Humanitas – ora 19:00, Librăria Humanitas de la Cișmigiu

* Vernisajul expoziţiei „5 ani împreună” – prilejuită de aniversarea a cinci ani de la înfiinţarea Galeriei Romane – ora 19:00, la sediul din Bd. Lascăr Catargiu nr. 1 (19 mar. – 4 mai)

* Orchestra Simfonică Bucureşti, dirijată de Bastien Stil, și trei tenori români – Alin Stoica, Mihai Urzicana și George Vîrban, prezintă spectacolul „Seara tenorilor”, în cadrul Stagiunii SalutCULTURA! – ora 19:00, la Cinema Pro

* Recital cameral susţinut de Mircea Dumitrescu – la vioară şi Olga Babadjan – la pian, cu piese de Johann Sebastian Bach, Eugène Ysaÿe, George Enescu, Béla Bartók şi Johannes Brahms, în cadrul „Stagiunii de marţi seara”- ora 19:00, la Ateneul Român, Sala mică. Coproducător: Radio România Muzical

* Cu ocazia Zilei Francofoniei (20 martie), foaierul Sălii Studio a Teatrului Național va găzdui, între 20 și 31 martie, Salonul umorului francofon organizat de GADIF (Grupul Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor Francofone din România). Expoziția conține benzi desenate, desene de presă, caricaturi și fragmente din filme comice provenind din diferite țări francofone: Argentina, Valonia-Bruxelles, Cehia, Egipt, Franța, Liban, România, Ungaria, Uruguay, iar vernisajul expoziției are loc astăzi, de la ora 19:30

* Cea de-a XIII-a ediție a Galei Premiilor Gopo, unul dintre cele mai prestigioase evenimente dedicate cinematografiei din România, organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Teatrului Naţional Bucureşti și Babel Communications – ora 20:00, la Teatrul Național

* Baia Mare: Vernisajul expoziției de pictură „Retur” a artistului plastic Gavrilă Ștețco – ora 17:00, la Galeria de Artă din Bd. București nr. 6. Prezintă: dr. Ioan Marchiș. Expoziția poate fi vizitată în perioada 19 martie – 2 aprilie, de luni până vineri între orele 9:00 – 17:00

* Cluj-Napoca: Asociația ArtImage Cluj- Napoca organizează vernisajul expoziţiei de debut fotografic „Mănăștur de Cluj”, proiect fotografic realizat de Ekiza Spatar – ora 18:00, în Foaierul Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj, în prezența aritstei

* Oradea: În perioada 19 – 28 martie, la Filarmonica de Stat Oradea, are loc ediția cu numărul IX a „Festivalului Primăverii”, ce va aduce în faţa publicului nouă artişti japonezi, care vor evolua sub bagheta maeştrilor dirijori Tiberiu Soare, Horia Andreescu şi Ciprian Marinescu. Solişti invitaţi vor fi violoncelistul Răzvan Suma şi flautistul Ion Bogdan Ştefănescu. De la ora 19:00, are loc un concert simfonic; dirijor: Tiberiu Soare; soliști: Aoshi Yoshida – vioară; Nagy Kálmán – vioară; Yuna Kusanagi – vioară; Motoko Terauchi – ryuteki; Mio Migiyama – vioară

* Timişoara: Filarmonica Banatul preintă un recital extraordinar cu participarea pianistei Elisabeth Leonskaja (Austria) – ora 19:00, la Sala Capitol

– Sport

* Are loc tragerea la sorţi a meciurilor din sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin – ora 11:00, la sediul FRH

* Declaraţii făcute de vicecampioana mondială la lupte Alina Vuc – ora 12:30, la sediul Clinicii de recuperare CentroKinetic Floreasca, Bd. Mircea Eliade nr. 18, Eliade Tower, sector 2

* Sibiu: CSM Volei Alba Blaj întâlneşte echipa italiană Yamamay e-work Busto Arsizio, în prima manşă a finalei Cupei CEV la volei feminin  – ora 17:00, la Sala Sporturilor Transilvania

* Constanţa: Are loc o partidă din etapa a 24-a a Ligii I de fotbal: AHC Dobrogea Sud – CSM Focşani 2007  – ora 17:30, la Sala Sporturilor

* Craiova: Are loc o partidă din manşa secundă a sferturilor de finală ale Cupei României la baschet masculin: SCM „U” Craiova – BC CSU Sibiu  – ora 18:00, la Sala Polivalentă

– S-a întâmplat într-o zi de 19 martie

* Se împlinesc 160 de ani (1859) de când, a avut loc, la „Théâtre Lyrique” din Paris, premiera operei „Faust” de Charles Gounod. „Faust” este o operă în cinci acte (7 tablouri), muzica fiind compusă de Charles Gounod pe un libret de Jules Barbier şi Michel Carre (după drama „Faust” a lui Johann Wolfgang von Goethe)

* Cu 112 ani în urmă (1907) Parlamentul ungar vota legile şcolare (Legile Appónyi) vizând desfiinţarea şcolilor confesionale româneşti, slovace şi sârbe şi înlocuirea lor cu şcoli de stat cu limba de predare maghiara, în vederea întăririi procesului de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din cuprinsul statului ungar (19.III/1.IV)

* În urmă cu 106 ani (1913), la Metropolitan Opera din New York, a avut loc premiera versiunii integrale a operei „Boris Godunov”, de Modest Petrovici Musorgski, compozitor rus, care a devenit cunoscut prin operele sale muzicale, fiind considerat unul dintre marii compozitori ruşi din secolul al XIX-lea

* Acum 104 ani (1915) a fost fotografiată pentru prima dată planeta Pluto, însă abia în 1930 a fost recunoscută ca planetă. Pluto, planetă pitică din Sistemul Solar, a doua ca mărime după Eris, a fost descoperită ca rezultat al unei cercetări prin telescop inițiate în 1905 de astronomul american Percival Lowell, care a presupus existența unei planete îndepărtate dincolo de Neptun, ca urmare a unor mici neregularități în orbitele lui Uranus și Neptun. Continuată după moartea lui Lowell de cercetătorii de la Observatorul Lowell, cercetarea s-a încheiat cu succes când astronomul american Clyde W. Tombaugh a descoperit planeta. Până în 2006 a fost considerată a noua planetă a Sistemului Solar, atât în ordinea distanței față de Soare, cât și a descoperirii. Pluto, împreună cu satelitul său Charon, sunt uneori considerate sistem binar, deoarece baricentrul orbitelor nu se află în interiorul niciunuia dintre cele două corpuri. Prima sondă spațială care va vizita Pluto, este New Horizons, de la NASA, într-o misiune condusă de Southwest Research Institute și de Laboratorul de Fizică Aplicată „John Hopkins”. Misiunea, deja lansată la 19 ianuarie 2006, a beneficiat de ajutor gravitațional de la Jupiter la 28 februarie 2007, și va ajunge în apropierea lui Pluto în iulie 2015

* În urmă cu 74 de ani (1945) Adolf Hitler semna un decret intitulat „Demolări pe teritoriul Reichului”, devenit faimos ca „Decretul Nero”, denumit astfel după numele împăratului roman acuzat că ar fi dat foc Romei, în anul 64 d.Hr. Forţele Aliate pătrunseseră în teritoriul Germaniei, fiind obligate să întreprindă ultimul asalt împotriva celui de-al Treilea Reich, însă Hitler nu voia să lase infrastructura ţării sale în mâinile inamicului. În acest document, unic în analele istoriei moderne, se menţiona: „Inamicul nu ne va lăsa nimic, decât pământul pârjolit, atunci când se va retrage, fără să-i pese de suferinţele poporului german. Drept pentru care ordon: Toate facilităţile industriale şi de transport, clădirile publice şi orice edificiu de valoare de pe teritoriul Reichului, care ar putea fi folosite de inamic imediat sau într-un viitor previzibil, pentru continuarea războiului, vor fi distruse”. Decretul nu va fi niciodată dus la îndeplinire, graţie ministrului Armamentului şi Producţiei de Război, Albert Speer, care a tărăgănat lucrurile, până la moartea lui Hitler, în aprilie 1945

* Se împlinesc 70 de ani (1949), de când, între 19 şi 21 martie, avea loc Congresul de unificare a organizaţiilor de tineret şi crearea Uniunii Tineretului Muncitor (din 1965, Uniunea Tineretului Comunist)

* Se împlinesc 70 de ani (1949), de când, atletul Dumitru Paraschivescu devenea primul sportiv român care stabilea un record mondial în aer liber: o oră, 8 minute şi 28 de secunde, în proba de 15 kilometri marş desfăşurată la Bucureşti

* Acum 66 de ani (1953) avea loc televizarea primelor Premii ale Academiei Americane de Film. Cea de-a 25-a ediţie a Premiilor Oscar a avut loc simultan la RKO Pantages Theatre din Hollywood, California şi la NBC International Theatre din New York

* Cu 61 de ani în urmă (1958) era creat Parlamentul European, ca for consultativ al Uniunii Europene. La această dată a avut loc, la Strasbourg, sesiunea de constituire a Adunării Parlamentare Europene (primul preşedinte, francezul Robert Schuman), una dintre cele mai importante instituţii comunitare. Parlamentul European (cum este denumit în prezent) este ales (o dată la cinci ani) prin vot universal direct al cetăţenilor din statele membre ale Uniunii Europene. Are drept de co-decizie în proiectarea legislaţiei comunitare, de a propune amendamente (pe care Consiliul European trebuie să le ia în considerare) sau de a bloca legi (dacă majoritatea se opune). De asemenea, Parlamentul European are dreptul de a aproba sau respinge numirea preşedintelui Comisiei Europene, de a aproba acorduri internaţionale şi acceptarea de noi membri în Uniune, precum şi dreptul de a aproba sau respinge proiectul de buget sau de a hotărî cheltuieli suplimentare

Aniversări – Comemorări

– Sf. Iosif, soţul Sf. Fecioare Maria (Calendarul Romano-Catolic 2019)

– „Ziua Paşaportului Românesc”, sărbătorită anual de Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. La 19 martie 1912 a apărut Înaltul Decret regal numărul 1758, prima lege românească ce reglementa regimul paşapoartelor

– 1826: S-a născut Nicolae Hurmuzaki, om politic, membru de onoare al Academiei Române din 1883 (m. 1909)

– 1827: S-a născut pictorul Mişu Popp; a pictat numeroase biserici din Braşov şi Bucureşti; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania (m. 1892)

– 1865: A murit scriitorul Nicolae Filimon, unul dintre fondatorii romanului românesc; primul critic muzical român; cronicar teatral (n. 1819)

– 1871: S-a născut actorul Petre Liciu (m. 1912)

– 1908: S-a născut violoncelistul Ion Fotino (m. 1979)

– 1917: S-a născut Dinu Lipatti, pianist şi compozitor; ultimii ani din viaţă şi i-a petrecut în Elveţia; membru post-mortem al Academiei Române din 1997 (m. 1950, la Geneva)

– 1918: S-a născut George Ciorănescu, poet, prozator, traducător şi jurnalist; stabilit iniţial la Paris şi apoi la München; redactor şef (1955-1957; 1958-1965) la postul de radio Europa Liberă, unde a deţinut şi funcţia de director adjunct al Departamentului în limba română (1965-1970) (m. 1993)

– 1924: S-a născut chimista Maria Brezeanu, fondatoarea şcolii româneşti de chimie a combinaţiilor complexe polinucleare; membru titular al Academiei Române din 1993 (m. 2005) – 95 de ani

– 1926: S-a născut avocatul şi omul politic Niculae Cerveni (m. 2004)

– 1933: S-a născut actorul Constantin Dinulescu

– 1941: S-a născut sociologul Virgil Măgureanu (nume la naştere: Imre Asztalos), primul director al Serviciului Român de Informaţii (1990-1997). NOTĂ: Serviciul Român de Informaţii (SRI) a fost înfiinţat prin Decretul-lege 181/26.III.1990

– 1943: A murit Umberto Pessione, dirijor român de origine italiană (n. 1889)

– 1944: S-a născut soprana Eugenia Moldoveanu – 75 de ani

– 1951: A murit Arthur Gorovei, etnograf şi folclorist; fondatorul şi conducătorul primei reviste româneşti de folclor, „Şezătoarea” (1892-1929); membru de onoare al Academiei Române din 1940 (n. 1864)

– 1951: S-a născut Carolina Ilica, poetă, publicistă şi traducătoare

– 1953: S-a născut Artur Silvestri (pseudonimul lui Gabriel Târnăcop), scriitor, istoric al culturii şi editor; fondator al principalelor organizaţii profesionale şi patronale din domeniul imobiliar (m. 2008)

– 1958: S-a născut pianista şi profesoara Silvia Totan (m. 2015)

– 1965: A murit Gheorghe Gheorghiu-Dej, om politic comunist; între anii 1945 şi 1954 a fost secretar general, iar între anii 1955 şi 1965, prim secretar al C. C. al P. M. R. şi preşedintele Consiliului de Stat al R. P. R. (n. 1901)

– 1966: S-a născut Laura Corina Georgescu, producător şi scenarist de televiziune, preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (din ian. 2013)

– 1969: A murit Teodor Bordeianu; inginer agronom şi horticultor; a elaborat primele lucrări de pomologie în ţara noastră; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1902) – 50 de ani

– 1969: A murit Florica Musicescu, pianistă şi profesoară; considerată una dintre întemeietoarele şcolii pianistice româneşti (n. 1887) – 50 de ani

– 1977: A murit medicul veterinar Nicolae Teodoreanu; în 1936 a înfiinţat Societatea de Genetică din România; a avut o importantă contribuţie la crearea, la Palas Constanţa, a unei adevărate baze de cercetări ştiinţifice, reuşind să realizeze, împreună cu colaboratorii săi, rasa de ovine „Merinos de Palas”; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (n. 1889)

– 1979: A murit Alexandru Dima, critic şi istoric literar; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1905) – 40 de ani

– 1980: A murit Teodor Naum, filolog şi traducător (valoroase traduceri din patrimoniul clasicismului antic); a făcut parte din gruparea filologilor de la „Muzeul Limbii Române”, unde Sextil Puşcariu l-a asociat la elaborarea „Dicţionarului Academiei Române”, precum şi a altor lucrări de interes naţional (n. 1891)

– 2006: A murit, la Nisa, violoncelistul Radu Aldulescu (n. 1922)

– 2009: A murit interpretul de muzică populară Ion Dolănescu; deputat PRM în legislatura 2000-2004 (n. 1944) – 10 ani

– 2013: A murit Nicolae-Paul Mihail, prozator (autor de literatură pentru copii) şi scenarist (a colaborat cu Eugen Barbu) (n. 1923)

– 2013: A murit actriţa Irina Petrescu (n. 1941)

– 2015: A murit Andrei Brezianu, eseist, prozator, jurnalist şi traducător; în 1985 se stabileşte în SUA; din anul următor devine redactor responsabil cu probleme de limbă şi stil în cadrul Secţiei în limba română a postului de radio Vocea Americii, apoi redactor şef (1987) şi director (1991-2001) în cadrul aceleiaşi secţii (n. 1934)

– 2016: A murit prozatoarea Stela Brie, autoare de literatură pentru copii (n. 1936)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se întâlnește cu președintele slovac, Andrej Kiska; la final, cei doi oficiali vor susţine o conferință de presă comună

– Dublin: Vizita preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, înaintea unui summit al UE pe tema Brexit

– Bruxelles: Consiliul de Stabilizare şi Asociere UE-Republica Macedonia de Nord

– Bruxelles: Ultima reuniune pregătitoare a miniștrilor UE, înainte ca summit-ul liderilor să decidă asupra extinderii Brexit

– Berlin: Discurs al cancelarului german, Angela Merkel, în cadrul „Global Solutions Summit”, desfăşurat în zilele de 18 şi 19 martie

– Washington: Preşedintele SUA, Donald Trump, urmează să se întâlnească cu omologul său brazilian, Jair Bolsonaro – la Casa Albă

– New York: Reuniune a Consiliului de securitate al ONU pe tema situaţiei din Yemen

– Kuweit: Turneu al secretarului de stat american, Mike Pompeo în Kuweit, Israel şi Liban (19 – 23 mar.)

– Helsinki: Ministrul finlandez de externe, Timo Soini, ministrul suedez de externe, Margot Wallström, ministrul german de externe, Heiko Maas și secretarul de stat pentru politica externă a Danemarcei, Jonas Bering Liisberg, vor avea o întâlnire pentru a discuta problemele actuale ale UE

– Barbados: Vizita Prinţului Charles al Marii Britanii şi a soţiei sale, Camilla, ducesa de Cornwall, în cadrul unui turneu de 12 zile din Caraibe și Cuba

– Moscova: Întâlnirea dintre ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, și noul vicepremier al Algeriei, Ramtane Lamamra

– Duşanbe: Vizita președintelui Tatarstanului, Rustam Minnikhanov, în Tadjikistan (19 – 20 mar.)

– Varşovia: Ministrul spaniol de externe, Josep Borell, susţine o conferință

– Ankara: Ministrul turc al afacerilor externe, Faruk Kaymakci, și directorul general pentru cooperarea europeană a Ministerului olandez de externe, Thijs Van der Plas, vor avea consultări politice

– Beijing: Consilierul chinez de stat și ministrul de externe, Wang Yi, și ministrul pakistanez de externe, Shah Mahmood Qureshi vor purta discuții, urmate de o conferință de presă comună

– Ottawa: Prezentarea bugetului pe anul 2019 de către guvernul canadian

– Franţa: Nouă zi de acţiune pentru „amplificarea mişcării sociale”, la solicitarea sindicatelor

– Caracas, Venezuela: Vizita unor emisari ONU, specialişti în Drepturile Omului (19 – 22 mar.)

– Washington: Reuniune a Comitetului de politică monetară a Fed (19 – 20 mar.)

– Paris: Delegaţia interministerială de luptă împotriva rasismului, antisemitismului şi urii anti-LGBT (DILCRAH) organizează Săptămâna de educaţie şi acţiune împotriva rasismului şi antisemitismului 2019 (19 – 24 mar.)

– San Francisco: Google prezintă planurile privind un serviciu de streaming pentru jocurile video

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Asistenţei Sociale”, sărbătorită, în fiecare an, în a treia zi de marţi a lunii martie; în această zi, asistenţii sociali din întreaga lume derulează activităţi prin care promovează profesia de asistent social şi îşi fac vizibilă contribuţia la dezvoltarea socială şi economică a familiilor şi a comunităţilor în care lucrează. Ideea unei zile mondiale dedicate asistenţei sociale a fost iniţiată şi susţinută în 1995 de o echipă de asistenţi sociali, membri ai Federaţiei Internaţionale a Asistenţilor Sociali; tema de anul acesta este: „Importanța Relațiilor Umane”

– 1593: S-a născut Georges de la Tour, desenator şi pictor francez; uitat mai bine de două secole, a fost redescoperit în anul 1915 (m. 1652)

– 1809: S-a născut Fredrik Pacius, compozitor finlandez de origine germană, considerat părintele şcolii naţionale muzicale finlandeze; este autorul imnului naţional al ţării sale (m. 1891) – 210 ani

– 1813: S-a născut Wilhelm von Kotzebue, scriitor şi diplomat german; în 1840 a venit prima oară în Moldova, unde fratele său, Karl, era consul al Rusiei la Iaşi; s-a căsătorit cu românca Aspazia Cantacuzino şi s-a stabilit lângă Roman; a scris şi proză inspirată de realităţile româneşti; membru de onoare străin al Academiei Române din 1884 (m. 1887)

– 1813: S-a născut David Livingstone, explorator şi misionar scoţian; a întreprins trei expediţii în Africa Centrală şi de Sud; a efectuat prima traversare (1854-1856) a continentului african – din Angola în Mozambic; a descoperit, printre altele, cascada Victoria; a avut o contribuţie decisivă la abolirea sclaviei în Africa de Est (m. 1873)

– 1873: S-a născut Max Reger, compozitor, organist şi pianist german (m. 1916)

– 1888: S-a născut Josef Alberts, pictor, poet şi pedagog american, originar din Germania (m. 1976)

– 1900: S-a născut Frédéric Joliot-Curie, chimist şi fizician francez; împreună cu soţia sa, Irène, a făcut cercetări în domeniul fizicii nucleare şi al radioactivităţii artificiale; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1935, împreună cu Irène Joliot-Curie; membru de onoare străin al Academiei Române din 1948 (m. 1958)

– 1916: S-a născut scriitorul american Irving Wallace (m. 1990)

– 1919: S-a născut Peter (Henry) Abrahams, unul dintre cei mai prolifici autori sud-africani de culoare, stabilit în Marea Britanie (m. 2017) – 100 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://www.africansuccess.org/visuFiche.php?lang=en&id=884) dau ca dată a naşterii 3 martie 1919

– 1924: S-a născut regizorul georgian de film Lev Kulidjanov (m. 2002) – 95 de ani

– 1928: S-a născut (în România) actriţa armeană Varduhi Varderesian (m. 2015)

– 1930: A murit Arthur James Balfour, filosof şi om politic conservator britanic; prim-ministru (1902-1905) şi ministru de externe (1916-1919) (n. 1848)

– 1933: S-a născut romancierul american Philip Milton Roth (m. 2018)

– 1936: S-a născut (la Berna, Elveţia) actriţa americană de film Ursula Andress, vedetă a anilor ’60-’70

– 1946: S-a născut regizorul spaniol de film Juan José Bigas Luna (m. 2013)

– 1947: S-a născut actriţa şi cântăreaţa americană de film Glenn Close

– 1950: A murit romancierul american Edgar Rice Burroughs, renumit pentru cărţile din seria „Tarzan” (n. 1875)

– 1955: S-a născut Bruce Willis, actor de film, producător, scenarist şi cântăreţ american

– 1987: A murit fizicianul francez Louis de Broglie (nume complet: Louis-Victor-Pierre-Raymond, al 7-lea duce de Broglie); de numele său se leagă punerea bazelor mecanicii ondulatorii (1924); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1929; membru de onoare străin al Academiei Române din 1957 (n. 1892)

– 1997: A murit Willem de Kooning, pictor american de origine olandeză, figură dominantă a expresionismului abstract (n. 1904)

– 1999: A murit scriitorul spaniol José Agustín Goytisolo (n. 1928) – 20 de ani. NOTĂ: Site-ul http://www.imdb.com/name/nm0333092/  menţionează ca dată a morţii 18 martie 1999

– 2008: A murit Sir Arthur C. Clarke, scriitor britanic (autor de literatură science fiction) şi futurolog (n. 1917)

– 2008: A murit Hugo (Maurice Julien) Claus, romancier, poet, dramaturg, pictor şi regizor de film belgian (de limbă flamandă) (n. 1929)

– 2008: A murit actorul britanic de film Paul Scofield, unul dintre cei mai mari actori clasici britanici ai generaţiei sale, recompensat cu premiul Oscar în 1966, pentru rolul lui Sir Thomas More din filmul „A man for all seasons” (n. 1922)

– 2017: A murit ziaristul şi scriitorul american Jimmy Breslin (n. 1928)