Premierul Dăncilă începe o vizită de două zile la Bruxelles

În deschiderea ședinței de guvern de astăzi, premierul Viorica Dăncilă a anunțat că începe o vizită de două zile la Bruxelles, unde se va întâlni cu mai mulți lideri europeni.
Reporter: Andrei Șerban – Premierul Viorica Dăncilă va co-prezida mâine, alături de preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, și de președintele Consiliului European, Donald Tusk, summitul social tripartit.
Viorica Dancilă: Este un eveniment la care vor participa reprezentanți ai sindicatelor și patronatelor. Evenimentul la nivel înalt se concentrează asupra creșterii economice și ocupării forței de muncă, domeniul în care Președinția României la Consiliul Uniunii Europene a făcut eforturi susținute și a reușit să finalizeze negocierile cu Parlamentul european pentru majoritatea dosarelor legislative.
Reporter: Viorica Dăncilă va deschide joi, tot la Bruxelles, o dezbatere cu privire la schimbările care pot să fie aduse pentru a îmbunătăți viața cetățenilor europeni. Tot astăzi, premierul a mai susținut că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi dificilă fără un acord bilateral, iar riscul să se întâmple așa ceva este foarte mare, și a amintit că acordul, deja negociat este cea mai bună cale de urmat pentru ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană./rpatulea/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 martie)