Liderii Uniunii Europene au acceptat o amânare a Brexitului, dar cu o lună mai puţin decât ceruse premierul britanic Theresa May. Parlamentul britanic ar trebui să aprobe în acest răstimp înţelegerea cu Bruxellesul, pentru că separarea fără un acord convenit dezavantajează pe toată lumea – după cum sublinia preşedintele Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis: Un așa-numit hard-Brexit este foarte problematic, în primul rând, sigur, pentru Marea Britanie, dar nici nouă nu ne convine, fiindcă vrem să construim o relație bună de viitor și atunci e bine să începem cu dreptul, nu cu stângul.
Realizator: Corespondentul Radio România la Bruxelles transmite că planul Uniunii Europene aprobat ieri prevede două variante de amânare a Brexitului.
Reporter: Amalia Bojescu – După aproximativ şapte ore de discuţii, liderii europeni au decis în unanimitate să acorde Marii Britanii două scenarii în ceea ce priveşte amânarea Brexitului de la data prevăzută iniţial, 29 martie. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.
Donald Tusk: În primul scenariu, dacă acordul de retragere este aprobat de Parlamentul britanic, săptămâna viitoare, Consiliul European este de acord cu amânarea până pe 22 mai. În al doilea scenariu, dacă acordul nu va trece de votul parlamentarilor britanici, Consiliul European propune amânarea până pe 12 aprilie, în timp ce aşteptăm ca Londra să ne spună în ce direcţie se îndreaptă. Asta înseamnă că până la acea dată toate obţiunile rămân deschise. Guvernul britanic încă are şansa să aleagă retragerea cu acord, cea fără acord, o amânare de lungă durată sau revocarea art. 50. 12 aprilie este data cheie până la care Marea Britanie decide dacă organizează alegeri pentru Parlamentul European. Dacă nu a decis până la acea dată, opţiunea unei extinderi de lungă durată va deveni automat imposibilă.
Reporter: Uniunea Europeană este pregătită să facă faţă oricărui scenariu, inclusiv unul fără acord de retragere. Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, spune că statele membre au pregătit măsuri pentru protejarea cetăţenilor şi intereselor Uniunii.
Jean Claude Juncker: Sperăm că acordul să treacă de Parlamentul de la Londra, dar noi suntem pregătiţi pentru toate variantele, inclusiv absenţa uni acord de retragere. Măsurile de urgenţă au fost luat,e iar pregătirile continuă. Am adoptat 19 propuneri legislative, menite să facă faţă unui Brexit dur, mai ales în ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor, transporturile aeriene şi rutiere şi sectorul pescuitului./rpatulea/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 martie)