Noua conducere a TAROM va anula mai multe curse neperformante – a anunţat ministrul Răzvan Cuc

Noua conducere a TAROM va anula mai multe curse neperformante, unde gradul de încărcare era de 25%, iar avioanele zburau cu doar zece pasageri la bord. Anunţul a fost făcut, astăzi, de ministrul de resort Răzvan Cuc. El a precizat că este vorba despre curse care au fost introduse fără niciun studiu de rentabilitate, cum ar fi cele de la Sibiu spre Stuttgart sau München, sau cele din Timişoara spre Chişinău, Stuttgart sau Paris. Ministrul a mai arătat că a trimis la TAROM Corpul de Control pentru a verifica de ce în mandatul fostului director general, Werner Wolff, compania a înregistrat pierderi, iar gradul de încărcare a scăzut de la 72 la 64 la sută. Amintim că în urmă cu două zile fostul şef al TAROM a anunţat că şi-a încheiat mandatul după un an şi patru luni, perioadă în care a reuşit să inverseze trendul descendent pe care se afla operatorul aerian în 2017. El a ţinut să precizeze că TAROM a obţinut anul trecut cele mai mari venituri din ultimii şapte ani şi a fost gazda a peste 2,8 milioane de pasageri./pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 martie, ora 16:00)