Munţii Măcinului îşi aşteaptă vizitatorii cu peisaje deosebite

Munţii Măcinului, din Dobrogea, îşi aşteaptă, în această perioadă, vizitatorii cu peisaje deosebite, dar şi cu noi taxe de acces. Traseele pot fi parcurse inclusiv pe bicicleta sau pe cai, după cum reiese din relatarea corespondentei noastre, Luiza Rosetti:

Reporter: Din acest an, administrația Parcului Național Munții Măcinului a introdus o taxă de acces de 12 RON pentru o persoană care dorește să stea în zonă trei zile. De asemenea, tariful pentru turismul ecvestru a crescut, iar un traseu complet de 13 km parcurşi în șaua unui cal ajunge la 100 RON de persoana. Peisajele însă sunt deosebite susține directorul administrației parcului, Viorel Roșca

Viorel Roşcă: Avem poeni întinse, care alternează cu arboretele cu stejar pufos și cărpiniță, și, deodată, intri și străbați poieni cu brebenelul o să apară acum, viorelele, toporașii specii foarte interesante cu un colorit pregnant intens în liliachiu și roșu aprins; cum este iris suaveolens, un stânjenel balcanic.

Reporter: Creşterea preţurilor a fost justificată de investițiile făcute în manej, dar și de înnoirea panotajului din parc. De notat este faptul că cei mai arizi munți din România sunt mai ușor de vizitat primăvara și toamna. În zonă sunt și trasee de cicloturism, iar concursurile de Mountain Bike sunt pe cale să înceapă./cpodea/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 martie