APADOR – CH critică organizarea unui referendum în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare

Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, APADOR – CH, critică organizarea unui referendum în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare. Organizaţia subliniază că un astfel de demers nu poate fi folosit pentru a influenţa rezultatul unor alegeri şi că nu trebuie tratat, cităm „ca un autobuz electoral” care să aducă un număr cât mai mare de votanţi la scrutin. APADOR – CH explică, astfel, de ce nu a mers la consultările de ieri cu preşedintele Klaus Iohannis. Asociaţia atrage atenţia, într-un comunicat, că nici până acum nu a fost formulată întrebarea la care vor fi chemaţi să răspundă alegătorii. APADOR-CH mai precizează că, deşi organizarea simultană a unui referendum şi a alegerilor a fost declarată constituţională, este nevoie de o apreciere de la caz la caz dacă referendumul propus serveşte rezolvării unor probleme reale, de interes naţional./rpatulea/fcostea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 martie)