Directorul executiv al băncii Swedbank din Suedia a fost demis, pe fondul unui scandal de corupţie

Una dintre cele mai mari bănci din Suedia, Swedbank, i-a desfăcut contractul de muncă directorului executiv, pe fondul unor investigaţii porivind implicarea acestuia în operaţiuni masive de spălare de bani în ţările baltice. Anunţul că Birgitte Bonnesen a fost demisă a survenit cu câteva minute înainte de adunarea generală anuală a Swedbank, care se desfăşoară la Stockholm. Banca a fost supusă la presiuni masive după acuzaţiile apărute în presă, potrivit cărora banca ar fi sifonat în sistemul financiar occidental 150 de miliarde de dolari de la cei mai mari clienţi, majoritatea ruşi bogaţi. Miercuri, birourile băncii au fost percheziţionate de poliţia suedeză, care investighează banca, suspectată de fraudă şi încălcarea legilor interne. Banca este verificată, de asemenea, de autorităţile fiscale din Statele Unite, subliniază corespondenţii BBC./mbaciu/ilapadat

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 martie)