Ministrul Eugen Teodorovici a anunţat că executivul va aproba construirea a două spitale regionale, la Constanţa şi Craiova

Miniştrii ar urma să discute astăzi modificările la Ordonanţa 114. Potrivit noilor prevederi, indicele Robor va fi calculat în funcţie de tranzacţiile interbancare realizate, şi nu pe baza estimărilor băncilor, aşa cum se întâmpla până acum. Ministrul de finanţe, Eugen Teodorovici, a explicat ieri că în prezent indicele Robor la trei luni este de 3,23 % şi că dacă acesta ar fi fost calculat pe baza tranzacţiilor efective ar fi trebuit să fie de 2,60%. Teodorovici a mai anunţat că executivul va aproba în şedinţa de guvern documentul care va permite construirea a două spitale regionale la Constanţa şi Craiova, după modelul unui spital din Turcia.

Eugen Teodorovici: Am să mă implic chiar personal în a sprijini cele două ministere, Sănătate și Apărare, pentru că vor fi două spitale publice, dar și cu caracter militar, fiind în două zone în care există baze militare NATO. Constanța, desigur, are și alte elemente, număr foarte ridicat de turiști, se merge pe ideea de a prelua un spital ca model deja construit. Ştim exact cât durează construcția, cât costă efectiv un astfel de spital. Scutim foarte mult ca timp, vă daţi seama, licitaţii care s-ar face pentru a face proiectul tehnic. Efectiv le preluăm, avem locațiile deja identificate, banii vor fi prevăzuţi în bugetul Ministerului Apărării, pentru că vor face parte din cei 2% pentru apărare, iar la rectificare completăm sumele dacă va fi nevoie, iar eu zic că în acest an cele două spitale pot să înceapă să fie construite.

Realizator: Pe agenda şedinţei de astăzi a Guvernului se mai află proiectele de acte normative referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi aprobarea Acordului cu Turcia în privinţa cooperării în domeniul sănătăţii, semnat la Ankara în octombrie anul trecut./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 martie