Conferinţă interparlamentară privind viitorul Uniunii Europene, la Bucureşti

La Bucureşti a început Conferinţa interparlamentară privind viitorul Uniunii Europene. Evenimentul este organizat de Parlamentul României, în cadrul Preşedinţiei ţării noastre la Consiliul Uniunii Europene. Dezbaterile au ca teme apărarea valorilor europene, necesitatea unei reforme a modelului economic, asigurarea coeziunii şi relaţiile euro-atlantice. În deschidere a vorbit preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care a spus că parlamentarilor români le e greu să explice alegătorilor de ce aceştia nu se pot mişca liberi în spaţiul Schengen, deşi condiţiile tehnice sunt îndeplinite. Conferinţa se va încheia cu semnarea unei Declaraţii Comune. Documentul va fi transmis ca aport parlamentar pentru Summit-ul Uniunii Europene, organizat pe 9 mai, la Sibiu – transmit reporterii RRA./rpatulea/fcostea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 aprilie)