Procedura de selecţie pentru funcţia de procuror general va fi reluată în perioada 12 aprilie – 8 mai

Toţi cei patru candidaţi pentru funcţia de procuror general al României au fost respinşi. Procedura de selecţie va fi reluată în perioada 12 aprilie – 8 mai, a anunţat aseară, Ministerul Justiţiei. Decizia a fost luată de ministrul de resort, Tudorel Toader, după ce i-a intervievat pe candidaţi. Printre concurenţi s-a aflat şi actualul şef al Ministerului Public, Augustin Lazăr. De asemenea, se reia şi procedura de selecţie pentru funcţia de procuror european din partea României, după ce niciunul din cei patru candidaţi nu a fost selectat pentru această demnitate./ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 aprilie)